joi, iunie 19, 2025
AcasăSportBotoșănence de aur la Naționalele de box feminin (Galerie FOTO) »»

Botoșănence de aur la Naționalele de box feminin (Galerie FOTO) »»

„Sala Sporturilor” din Năvodari a găzduit recent cea de-a 20-a ediție a Campionatului Național de box feminin pentru cadete, junioare, tineret și senioare.

La competiția organizată de Federația Română de Box în colaborare cu CS Năvodari au urcat pe ring 220 de pugiliste de la 60 de cluburi din țară. Județul nostru a fost reprezentat la acest eveniment major de sportivele legitimate la secțiile de box ale Clubului Sportiv (CS) Botoșani și Asociației Club Sportiv Felix-Box Botoșani.

Pugilistele de la CS Botoșani, pregătite de Larisa Roșu, au avut o evoluție foarte bună, reușind să obțină patru medalii dintre care una de aur prin Lorena Onofrei (cat. 53 kg.), una de argint prin Elena Vazdauțanu (cat. 57 kg.) și două de bronz prin Sidonia Borcoi (cat. 51 kg.) și Carolina Adelina Pena (40 kg.). Cu toate că nu a reușit să urce pe podium,  Amalia Scarlat (cat. 54 kg.) a avut o evoluție meritorie, clasându-se pe locul 5.

La înălțime au fost și sportivele pregătite de Felix Alexoaei, antrenorul ACS Felix-Box Botoșani. Cele două sportive înscrise în competiție de club s-au întors medaliate acasă. Elena-Bianca Vranciu (cat. 64 kg) a urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului, în timp ce Denisia-Ștefania Ananiesei (cat. 81 kg)și-a trecut în palmares medalia de bronz.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
câțiva nori
20.6 ° C
20.6 °
18.3 °
68 %
1.5kmh
14 %
mie
21 °
J
29 °
vin
20 °
S
19 °
D
23 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

O fi de bine, cine ştie: adică cine e obişnuit să stea ca ficusul în faţa oficialilor, mai bine rămâne la uşă.

EDITORIAL

Cum îi mai place românului să-și complice viața! Ce simplu ar fi fost dacă în locul lui Nicușor Dan astăzi era președinte George Simion!...

EPIGRAMA ZILEI

Ăștia ce-au fost bătuți de Muc Iată, dau vina pe Coșbuc De la care-ar fi învățat Că-i lung Pământul, ba e...plat! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...