spot_img
joi, aprilie 25, 2024
AcasăSportCSM, fără adversar în campionat » 6 victorii din 6 posibile pentru...

CSM, fără adversar în campionat » 6 victorii din 6 posibile pentru handbaliștii botoșăneni »»

CSM Botoșani nu are adversar în Seria A Divizia A la handbal masculin.

Echipa pregătită de Florin Ciubotariu a trecut cu brio și cel mai dificil examen al acestui tur de campionat, impunându-se cu 39-29 în fața formației CSU Galați, partida contând pentru runda a 6-a a acestui sezon competițional.

Înaintea duelului din Sala Polivalentă „Elisabeta Lipă” din municipiu, cele două formații erau la egalitate, cu maxim de puncte după primele cinci runde ale campionatului. Botoșănenii și-au arătat însă clasa în derby și i-au redus la tăcere pe gălățeni, câștigând la o diferență de 10 goluri meciul.

„A fost un joc bun pe care l-am făcut în fața ocupantei locului 2, CSU Galați, am reușit să ne detașăm încă de la început, ceea ce ne-a permis să conducem frâiele jocului. Anticipam că o să avem un meci greu, un adevărat derby, dar cu toatea acestea echipa a rămas concentrată în drumul ei spre liga 1 reușind o victorie la 10 goluri. Felicitări echipei pentru joc și pentru parcursul bun pe care îl au până în acest moment! Cu toate acestea trebuie să rămânem concentrați pentru următorul joc pe care o să îl avem în deplasare cu ocupanta locului 3, echipa din Vaslui. Hai Botoșani”, a declarat Cătălin Stoleru, președintele CSM Botoșani.

În urma acestui succes, gruparea locală a rămas pe primul loc și are un aavans de trei puncte față de gălățeni. Runda viitoare, handbaliștii lui Ciubotariu se vor deplasa la Vaslui, partida fiind programată sâmbătă de la ora 18:30.

Rezultate etapa a VI-a Serie A Divizia A
HC Pietricica Neamț – CSM II Vaslui  37-38
CSM II Bacău – Poli Iași 34-25
CSM Botoșani – CSU Galați 39-29
CSM II Focșani – CSU II Suceava *)
*) marți, 26 octombrie, ora 16:00

Clasament Seria A Divizia A
1 CSM Botoșani 6 6 0 0 221-146 18
2 CSU Galați    6 5 0 1 203-179 15
3 CSM II Vaslui  6 4 0 2 193-199 12
4 CSM II Bacău  6 3 0 3 169-174 9
5 CSU II Suceava 5 2 0 3 165-166  6
6 CSM II Focșani 5 2 0 3 141- 144 6
7 Poli Iași 6 1 0 5 154-195 3
8 HC Pietricica Neamț 6 0 0 6 171-214 0

Program CSM Botoșani (tur)
Etapa 1: CSM Botoșani – CS Politehnica Iași 31-18
Etapa 2: CSU II Suceava – CSM Botoșani 26-39
Etapa 3: CSM Botoșani – CSM II Bacău 37-24
Etapa 4: HC Pietricica Neamț – CSM Botoșani 27-41
Etapa 5: CSM Botoșani – CSM Focșani 2007 34-22
Etapa 6: CSM Botoșani – CSU Galați 39-29
Etapa 7: CSM Vaslui – CSM Botoșani *)
*) se va juca sâmbătă, 30 octombrie, ora 18:30

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
11.7 ° C
11.7 °
11.5 °
85 %
1.3kmh
100 %
joi
11 °
vin
15 °
sâm
18 °
Dum
19 °
lun
19 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

  Visul american poate fi trăit oriunde. Chiar dacă e mai mic şi mai gârbovit.

EDITORIAL

Schimbările „spectaculoase” în cadrul strategiilor electorale ale partidelor apărute pe ultima sută de metri sunt semne că, pe undeva, societatea dă semne de revenire...

EPIGRAMA ZILEI

Nu bârfesc, nu-s cârcotaș Dar vă spun, cunosc un domn De aicea din oraș Care-i treaz numai ... în somn ! Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...