sâmbătă, septembrie 13, 2025
AcasăSportSimona Halep s-a retras de la Miami Open

Simona Halep s-a retras de la Miami Open

Cu doar câteva ore înaintea partidei din turul al doilea, Simona Halep s-a retras de la turneul Miami Open (de categorie WTA 1000).

WTA Insider a anunțat că fosta lider mondială a luat această decizie din cauza unei accidentări la coapsa piciorului stâng.

Halep, care era acceptată direct în turul al doilea, a fost înlocuită pe tabloul principal cu sportiva franceză Harmony Tan (91 WTA, lucky loser). Aceasta o va întâlni pe Daria Saville (Gavrilova înainte de căsătorie), fostă ocupantă a locului 20 mondial, în prezent pe locul 249 şi beneficiară de wild card.

Simona Halep a acuzat dureri în setul secund al partidei cu Iga Swiatek (semifinale Indian Wells), dar a continuat și a pierdut până la urmă cu 7-6(6), 6-4.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer fragmentat
23.7 ° C
23.9 °
23.6 °
46 %
5.7kmh
77 %
S
25 °
D
24 °
lun
16 °
mar
24 °
mie
18 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Copii încă vor să ajungă fotbaliști, deci speranță mai este.

EDITORIAL

„Înarmarea iluzorie și escaladarea conflictului în Ucraina, pe termen nedeterminat, nu va duce decât la mai multe atacuri. Românii și ceilalți europeni sunt sătui...

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...