sâmbătă, iunie 14, 2025
AcasăSportFC Botoșani împrumută mijlocaș internațional U21 de la FCSB!

FC Botoșani împrumută mijlocaș internațional U21 de la FCSB!

FC Botoșani și FCSB au ajuns la un acord pentru împrumutul pe un sezon al mijlocașului Ovidiu Perianu.

În vârstă de 20 de ani, internaționalul de tineret, care a făcut parte din lotul României prezent la Jocurile Olimpice, a ales să vină la gruparea pregătită de Mihai Teja pentru a avea posibilitatea de a juca mai mult, concurența la FCSB fiind uriașă, postul său putând fi acoperit la „roș-albaștri” de Adrian Șut, Malcom Edjouma, Ovidiu Popescu, Mihai Lixandru sau Răzvan Oaidă.

În plus, norocul lui Perianu a fost și faptul că Enriko Papa a plecat la Rizespor, lăsând un loc liber în linia mediană a echipei.

„Am venit împrumut pentru un an, vreau să joc pentru că sunt tânăr”, a declarat mijlocașul împrumutat de FCSB pentru acest an la FC Botoșani.

Perianu devine astfel cel de-al șaptelea fotbalist după goalkeeperul Andrei Ureche (Academica), fundașul Shaquill Sno (Lok. Plovdiv), mijlocașii Marian Obedeanu (Academica), Elad Shahaf (SC Kfar Qasem), Franco Gabriel Mussis (Atl. Tucuman) și Sekou Camara, revenit după împrumutul de la Poli Iași, care s-au alăturat FC Botoșani în această vară.

Noi veniții vor fi fost testați de Mihai Teja în amicalul de astăzi de la ora 18:00 cu Dacia Buiucani.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
nori împrăștiați
13.4 ° C
14.6 °
12.8 °
80 %
5.7kmh
43 %
vin
14 °
S
22 °
D
22 °
lun
25 °
mar
20 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

La spitalul județean se pare că orice plantezi, tot trandafiri ies.

EDITORIAL

În curând, școlile își vor închide porțile, urmând o binemeritată vacanță pentru elevii din toată țara. Pentru cei din Botoșani, vacanța ce se arată...

EPIGRAMA ZILEI

Mă tot întreb, și nu de ieri Ci chiar de când s-au fabricat : De ce nu s-or fi inventat Și camere de ... dat vederi ?   -Dumitru...

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...