spot_img
vineri, aprilie 26, 2024
AcasăSportSimultan de șah organizat la A.T Laurian. Maestrul Lupu Mircea Sergiu, emoționat...

Simultan de șah organizat la A.T Laurian. Maestrul Lupu Mircea Sergiu, emoționat la revederea cu Botoșaniul (video)

Astăzi, la Colegiul Național A. T. Laurian, se desfășoară, în Aula Mare, un simultan de șah susținut de marele Maestru Lupu Mircea Sergiu, aflat în vizită la Botoșani. 

Evenimentul a stârnit interes în rândul botoșănenilor pasionați de șah, fiind prezenți participanți de toate vârstele. În deschiderea evenimentului, Maestrul a prezentat regulile unui Simultan, afirmând că este emoționat de această revedere cu Botoșaniul.

„Botoșaniul este orașul amicului meu George Lazăr. Sunt încântat că s-a putut organiza acest eveniment. Sunt emoționat. Nu e prima dată când particip la un astfel de eveniment, dar de această dată este într-un loc special pentru mine. Sper să transmit participanților motivație”, a transmis Maestrul Lupu Mircea Sergiu.

La evenimentul de astăzi au fost prezenți și reprezentanții cotidianului „Monitorul de Botoșani”, care este partener al evenimentului. De asemenea, prezent a fost și inspectorul școlar general Bogdan Suruciuc și profesorul Ioan Onofrei, directorul colegiului A. T. Laurian.

„A aduce un mare maestru în fața elevilor este un lucru rar”

Maestrul joacă șah în același timp cu toți cei 29 de participanți.

„Este un eveniment rar. Face parte din filosofia noastră și ce filosofie a unui profesor poate fi mai frumoasă decât a aduce în fața elevilor niște valori consacrate și indiscutabile. A aduce un mare maestru în fața elevilor este un lucru rar. Sperăm că nu unic. Noi anul trecut am avut un proiect prin care ne-am dotat cu ceea ce este necesar pentru sporturile minții. Asta pentru a-i ajuta pe elevi să-și dezvolte mintea. Ne-am gândit să aducem oameni de la care să aibă de învățat”, a declarat Ioan Onofrei, directorul Colegiului Național A.T. Laurian.

M.M. Lupu este stabilit la Paris de peste douăzeci de ani, iar tatăl său, regretatul Constantin M. Lupu, a fost elev al acestei instituții de învățământ în promoția 1936 – 1937.

 

l

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
9.5 ° C
9.6 °
9.3 °
85 %
3.4kmh
100 %
vin
15 °
sâm
18 °
Dum
20 °
lun
20 °
mar
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

Dintre toți politicienii de top ai României de azi, Marcel Ciolacu este, fără îndoială, un personaj aparte care a înțeles cel mai bine ce...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...