Mircea Lucescu, cel mai titrat antrenor român din istoria fotbalului românesc, a fost instalat oficial, astăzi, în funcţia de selecţioner al echipei naţionale a României, pe care a mai ocupat-o în urmă cu 38 de ani.
Cel mai titrat antrenor român din istorie a acceptat propunerea și a fost prezentat oficial, într-o conferință de presă.
„Multe sentimente m-au încercat, în primul rând nostalgia perioadei trecute, în care am avut parte de momente extraordinare ca selecționer. Ieri am stat vreo 3 ore de vorbă, eu plec totuși cu un handicap, am lipsit în ultimii ani din fotbalul românesc. Nu m-am gândit niciun moment că o să mi se propună să vin la echipa națională. Ca să vă spun sincer, am făcut tot posibilul să nu vin la echipa națională și să le dau șansă antrenorilor tineri. Am încercat să-l conving pe Edi Iordănescu să rămână la echipa națională, știu ce înseamnă să-i dai continuitate unui antrenor. FRF a făcut tot ce a fost posibil, din ce am înțeles, dar nu a reușit. Apoi, am vorbit cu Gică Hagi, care a făcut atâtea pentru echipa națională și merita cu desărvârșire să i se propună să devină selecționer. Am spus că dacă nu mai există nicio soluție, eu am obligația să mă întorc și să pun în joc experiența pe care am acumulat-o în atâția ani. Eu sunt un produs 100% al fotbalului românesc, care a făcut furori pe scena internațională. Am mare încredere în această generație de jucători, care a format un grup învingător”, a declarat Mircea Lucescu în cadrul conferinței de presă în care a fost prezentat oficial drept noul selecționer al României.
Mircea Lucescu a semnat un contract pe doi ani cu FRF și are ca obiectiv calificarea la Cupa Mondială 2026. El va avea un salariu de 27.000 de euro pe lună și o primă de calificare la CM 2026, în valoare de 200.000 de euro.
Noul selecționer al României debutează în septembrie, în Liga Națiunilor
Noul selecționer al României va debuta oficial la începutul lunii septembrie, când începe ediția 2024 – 2025 a Ligii Națiunilor. Primele meciuri sunt pe 6 și 9 septembrie, adversari, Kosovo și Lituania. Urmează în octombrie, pe 12 și 15, meciuri cu Cipru și Lituania.
În noiembrie, la ultima acțiune din Liga Națiunilor, se joacă meciurile de acasă cu Kosovo și Cipru.