vineri, iulie 11, 2025
AcasăSportȘumudică: „Doresc Botoșaniului să rămână în prima ligă” (VIDEO)

Șumudică: „Doresc Botoșaniului să rămână în prima ligă” (VIDEO)

Marius Șumudică, antrenorul principal al Rapidului, a remarcat creșterea fizică a jucătorilor săi și a urat FC Botoșani să  se mențină în prima ligă.

„Vreau să-mi felicit jucătorii pentru efortul depus. Se vede că urcăm din punct de vedere fizic, arătă din ce în ce mai bine și în duelurile câștigate. A fost nevoie de puțin timp. Cred că în prima repriză am dominat jocul. N-au avut nicio ocazie de gol, nici n-au ajuns la poartă. A doua repriză am început-o cu trac, voiam să conservăm rezultatul. Vedeți și dumneavoastră ce surprize sunt în Cupa României. Tocmai de aceea mi-am dorit din suflet să nu schimb foarte mult. Am schimbat doar pe N’Jie, Petrila și Siegrist, 3 schimbări față de primul 11 din ultimele partide. În a doua repriză, am avut o sumedenie de contraatacuri pe care trebuia să le tratăm mai ok. Nu-mi aduc aminte de nicio ocazie clară a gazdelor. Îmi felicit echipa, felicit fanii care au făcut drumul de la București. O mare parte din ei cred că sunt și cei din Moldova, de aici. Doresc Botoșaniului să rămână în prima ligă pentru că este o echipă ok, care a făcut rezultate în ultimul timp și cred că are potențialul acesta”, a declarat Marius Șumudică la conferința de presă.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
21.6 ° C
22.2 °
21.6 °
50 %
3kmh
95 %
vin
24 °
S
26 °
D
30 °
lun
34 °
mar
30 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Un semn clar că şi pe trecere trebuie să fii cu ochii-n patru să n-o păţeşti.  

EDITORIAL

Trăim niște vremuri în care manipularea prin „framing” este atât de perfid utilizată de diverse entități sau persoane „de bine” încât, în cazul minților...

EPIGRAMA ZILEI

La cât de mulți a arestat Gânditu-m-am că s-ar putea Să aibă ADN schimbat În ... DNA!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...