miercuri, ianuarie 22, 2025
AcasăSportAstăzi, ora 17.00: FC Botoșani – FC Hermannstadt

Astăzi, ora 17.00: FC Botoșani – FC Hermannstadt

FC Botoșani – FC Hermannstadt, va avea loc astăzi, 13 decembrie, de la ora 17:00, pe Stadionul „Municipal”, partida urmând a deschide runda a XX-a din SuperLigă. În tur, la Sibiu, ardelenii s-au impus cu scorul de 2-1.

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

Cele două formații sunt despărțite de patru puncte în clasament, sibienii fiind pe locul 12 cu 22 de puncte, iar botoșănenii pe locul 15 cu 18 puncte.

Formația pregătită de Marius Măldărășanu a trecut cu bine peste pasa neagră pe care a traversat-o, reușind să lege trei victorii consecutive, ultima, 1-0 pe teren propriu cu Oțelul Galați. Această serie a venit după ce ardelenii au avut o perioadă în care nu cunoscuseră gustul succesului în opt meciuri la rând în SuperLigă, seria cuprinzând șase eșecuri și două remize. Cele trei victorii de care am amintit au avut darul de a readuce liniștea în vestiarul sibienilor, Marius Măldărășanu fiind reconfirmat în funcția de principal al echipei.

De partea cealaltă, FC Botoșani vine după ce a cedat cu scorul de 2-1 pe „Național Arena” cu FCSB, într-un meci în care elevii lui Liviu Ciobotariu i-au respectat mai mult decât ar fi fost cazul pe bucureșteni. Eșecul din Capitală a pus capăt unei serii de cinci partide fără înfrângere în meciurile oficiale ale „roș-alb-albaștrilor”, periaodă în care George Miron & co au bifat o victorie în Cupa României, una în campionat și alte trei remize tot în SuperLigă.

FC Botoșani conduce la „directe” cu 6-3 la victorii, alte șase dueluri terminându-se nedecis. De evidențiat ar fi că pe „Municipal” ardelenii nu au cunoscut niciodată gustul victorii, plecând învinși în patru rânduri, alte două meciuri terminându-se la egalitate. În tur, sibienii și-au adjudecat avantajul terenului propriu, scor 2-1, golul care a făcut diferența fiind semnată de Neguț din penalty în prelungirile partidei.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
1.6 ° C
1.6 °
1.6 °
74 %
4kmh
100 %
mar
4 °
mie
6 °
joi
8 °
vin
6 °
sâm
7 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

De la UE nu sunt, steaguri de pirați nu sunt, că ar fi negre, probabil vrea cineva niște autonomie.

EDITORIAL

Din când în când, după ce editorialele subsemnatului devin accesibile, se mai găsește câte un român verde să-mi atragă atenția că nu fac ceea...

EPIGRAMA ZILEI

Îndreptând spre tâmplă arma, Ea i-a spus: „Asta ți-e karma! Dă-te Radule legat Ca să nu mori împușcat!” -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...