Recent în cocheta Sală „RomSilva” din Capitală a avut loc returul Campionatului Național al Diviziei A de tenis de masă, sezonul 2024 – 2025, competiție organizată sub egida Federației Române de Tenis de Masă (FRTM).
La competiție s-au aliniat cele mai bune 15 echipe din țară la nivel de Divizia A, CS Ardex Botoșani fiind singura reprezentantă din zona Moldovei. Formația noastră a evoluat în cadrul seriei a II- a alături de echipele Rapid București, Steaua București, CS TTT București, Politehnica Cluj Napoca, ACS Topspin Florești și Gloria Buzău.
Locul 3 obținut în turul de campionat, urmare a trei victorii și trei înfrângeri, obliga formația botoșăneană la o evoluție foarte bună și în retur pentru îndeplinirea obiectivului, respectiv menținerea în divizia A și implicit între cele mai bune 12 echipe din România.
Locul 3 în retur și 4 la „general” pentru CS Ardex
În Capitală, sub comanda președintelui Doru Viorel Popescu, s-a deplasat un lot format din Daniel Acatrinei, Alexandru Aga, Vlad Albu, Cătălin Sumanaru și Ciprian Onufrei.
Componenții CS Ardex au avut o evoluție de excepție, reprezentând din nou cu cinste județul Botoșani în sportul de performanță. Botoșănenii au bifat patru victorii, cu Steaua (3-2), Politehnica Cluj (3-2), Gloria Buzău (3-2) și ACS Topspin Florești (3-0), cedând doar cu Rapid București (0- 3) și CS TTT București (0-3), cele două echipe bucureștene arătând forță pe parcursul întregului campionat.
„Au fost trei zile de concurs cu meciuri spectaculoase, cu răsturnări de scor, cu rezultate surpiză și în același timp nerecomandate cardiacilor. Am urmărit atent, ca de fiecare dată, evoluția jucătorilor mei și pot spune cu mâna pe inimă că au avut o evoluție extraodinară ce mi-a depășit cu mult așteptările. Am văzut la masa de joc atitudine, încrâncenare, concentrare și ambiția de a câștiga tot ce se putea. Am văzut o echipă solidă, ambițioasă și dornică de a arăta prin rezultate că locul nostru este aici și nu întâmplător ne aflăm între cele mai bune echipe din România la nivel de divizia A. Spun “jos pălăria” și mă înclin în fața echipei mele”, a dclarat Doru Viorel Popescu.
Președintele CS Ardex Botoșani nu și-a ascuns satisfacția pentru rezultatele obținute care mențin județul nostru în elita tensiului de masă din România.
„Grație acestor rezultate și a acestui parcurs, Botoșaniul rămâne în elită și se pregătește pentru al treilea sezon consecutiv în sportul de performanță la nivelul diviziei A de tenis de masă. Efectiv sunt extrem de fericit pentru că am mai scris o pagină în istoria tenisului de masă botoșănean și pentru că rămânem în continuare singura echipă de tenis de masă din toate timpurile în sportul de performanță la nivel de divizie națională”, a mai spus Doru Viorel Popescu.
Apel public către autorități: „Nu credeți că este momentul?”
Președintele CS Ardex Botoșani a punctat faptul că echipa nu ar fi reușit să participe la returul de la București dacă nu ar fi avut sprijinul primarului Orașului Săveni, Relu Petru Târzioru, dar ș al firmei S.C.UNITEH PRO SRL reprezentată de domnul Ștefan Sârbu și a altor apropiați familiei CS Ardex. Totodată, Doru Viorel Popescu a făcut un nou apel la autorități să sprijine din punct de vedere financiar echipa fanion a județului pentru a avea continuitate în elita tenisului de masă din România.
„Le mulțumesc tuturor celor care ne-au sprijinit, încurajat și au crezut în noi. În același timp în ceasul al 13- lea, solicit autorităților publice locale implicarea în finanțarea echipei. Trebuie să înțelegeți că performanța nu se poate realiza cu burta și portofelul gol. Suntem ambasadorii ce creăm o imagine pozitivă acestui frumos oraș Botoșani îl reprezentăm și l-am așezat la loc de cinste în sportul de performanță, am scris istoria tenisului de masă botoșănean din toate timpurile și cred că a venit momentul să apreciați munca, precum și să ne oferiți respect pentru ceea ce facem. Nu credeți că este momentul? Eu vă asigur că da!”, a conchis Doru Viorel Popescu.
După cum bine știți, bugetul CS Ardex Botoșani este alcătuit și în acest an în mare parte din sponsorizări, motiv pentru care conducerea clubului a lansat din nou un apel la cei care doresc să se alăture în continuare echipei și a o sprijini în drumul către marea performanță, să nu ezite și să contribuie indiferent de sumă. Mai jos aveți și contul CS Ardex Botoșani, unde cei care iubesc sportul, pot contribui, indiferent de sumă: RO 67 BTRL RONC RT 03 5936 8901.
Rezultate tur 2024-2025 CS Ardex Botoșani
SCM Gloria Buzău – CS Ardex Botoșani 2-3
CS Politehnica Cluj – CS Ardex Botoșani 3-1
CS Rapid București – CS Ardex Botoșani 3-0
CS TTT București – CS Ardex Botoșani 2-3
CSA Steaua București – CS Ardex Botoșani 3-1
ACS TopSpin Florești – CS Ardex Botoșani 2-3
Clasament tur 2024-2025 Divizia Națională A
1 CS Rapid București – 12 pct.
2 CS Politehnica Cluj – 11
3 CS ARDEX BOTOȘANI – 9 (+1)
4 CS TTT București – 9 (-1)
5 SCM Gloria Buzău – 8 (+2)
6 CSA Steaua București -8 (-2)
7 ACS Topspin Florești – 6
Rezultate retur 2024-2025 CS Ardex Botoșani
CSA Steaua București – CS Ardex Botoșani 2-3
CS Politehnica Cluj – CS Ardex Botoșani 2-3
SCM Gloria Buzău – CS Ardex Botoșani 2-3
ACS TopSpin Florești – CS Ardex Botoșani 0-3
CS Rapid București – CS Ardex Botoșani 3-0
CS TTT București – CS Ardex Botoșani 3-0
Clasament retur 2024-2025 Divizia Națională A
1 CS Rapid București – 12 pct.
2 CS TTT București – 11
3 CS Ardex – 10
4 CS Politehnica Cluj – 9
5 Steaua București – 8
6 Gloria Buzău – 7
7 ACS TopSpin Florești – 6
Clasament general 2024-2025 Divizia Națională A
1 CS Rapid București – 24 pct.
2 CS TTT București – 20 (4-3)
3 CS Politehnica Cluj – 20 (3-4)
4 CS Ardex – 19
5 Steaua București – 16
6 Gloria Buzău – 15
7 ACS TopSpin Florești – 12