spot_img
joi, mai 2, 2024
AcasăLocal BTTragedie la Jandarmi. Angajat decedat după ieşirea din tură

Tragedie la Jandarmi. Angajat decedat după ieşirea din tură

Angajaţii Inspectoratului Judeţean de Jandarmi sunt în stare de şoc, după ce, unul din colegii acestora a murit, prematur, la doar 44 de ani.

Subofiţerul Marius Repca a ieşit ieri seară din tură de la serviciu şi s-a îndreptat spre casă. Ajuns la domiciliu, acesta a început să se simtă rău, iar la un moment dat, familia a apelat serviciul 112, bărbatul fiind găsit inconştient. La faţa locului a ajuns un echipaj cu medic al SMURD, cadrele medicale începând imediat să îi acorde acestuia primul ajutor. În scurt timp au ajuns şi echipaje de poliţie şi jandarmi, îngrijoraţi de starea colegului lor, fiind alertaţi de membrii familiei despre starea acestuia.

Din păcate, însă, nu s-a mai putut face nimic pentru bărbatul de doar 44 de ani. „Am fost solicitaţi pentru un pacient de sex masculin, în comă. În foarte scurt timp de la sosirea echipajului, acesta a intrat în stop cardio-respirator. Au fost imediat începute manevrele de resuscitare cu protocoulul medicamentos aferent. Din păcate, după aproximativ 50 de minute de resuscitare, cordul nu a pornit, fiind declarat decesul”, a precizat medicul specialist în medicina de urgenţă Dănuţ Panaitescu, din cadurl UPU-SMURD.

Potrivit membrilor familiei, bărbatul suferea de o serie de afecţiuni ale aparatului cardio-vascular, medicii suspectând un accident vascular masiv.

Bărbatul era căsătorit şi avea doi copii.

Dumnezeu să îl ierte!

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
15.3 ° C
15.6 °
12.1 °
58 %
1.3kmh
100 %
mie
15 °
joi
22 °
vin
22 °
sâm
19 °
Dum
23 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Oamenii se pregătesc, se vede că vin sărbătorile.

EDITORIAL

Eliminarea din cărțile Primăriei pe motive de incompatibilitate a medicului Cîrstoiu este doar praful în ochi pe care Ciolacu și ai lui ni l-au...

EPIGRAMA ZILEI

Lumina din felicitare Să n-o considerați plocon, Ne costă ea, pe fiecare Cu mult mai mult ca la … E on!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...