spot_img
marți, aprilie 30, 2024
AcasăSportCălin Albuţ: Nu regret că am dat Mediaşul pe Botoşani

Călin Albuţ: Nu regret că am dat Mediaşul pe Botoşani

Partida de pe „Municipal” cu Gaz Metan Mediaş este una cu o încăcătură aparte pentru goalkeeperul Călin Albuţ.

Elevul lui Leo Grozavu a făcut parte din lotul ardelenilor care a promovat în Liga I şi spune că nu regretă deloc că a ales să vină la Botoşani deşi nu a reuşit încă să debuteze în Liga I pentru formaţia locală.

„În vară am avurt de ales: să rămân la Mediaş sau să vin aici. Eu am simţit că e mai bine pentru mine să aleg Botoşaniul. M-am consultat şi cu familia şi am luat această decizie împreună. Nu însemna dacă rămâneam acolo că joc sigur. La fel şi când am ales să vin aici. Nimeni nu are garantat postul de titular, că joc meci de meci. Mai sunt însă meciuri, nu s-a terminat campionatul şi, aşa cum ţi-am mai spus, îmi aştept rândul. Nu pot spune că este un meci special. Este doar un joc de campionat la fel cum sunt toate celelalte. Am jucat la Mediaş şi deşi am jucat acolo doar în returul sezonului în care ei au revenit în Liga I, pot spune că prin evoluţiile mele, mi-am adus şi eu aportul la promovarea echipei. Întâlnesc foşti colegi, cu mulţi am rămas prieteni şi chiar păstrez în continuare legătura cu ei. Am mai vorbit cu băieţii de acolo pentru că împreună am mâncat o pâine. Mai apropiat sunt de Ciprian Petre cu caream fost coleg şi la Bistriţa”, a declarat Călin Albuţ.

Goalkeeperul FC Botoşani susţine că nu este surprins de rezultatele înregistrate de medieşeni care înaintea jocului de pe „Municipal” sunt pe locul 2.

„Poţi spune că ei surprins doar dacă îi tratezi ca pe o nou-promovată. Dacă ne uităm însă atent pe lotul pe care îl au şi mai ales pe nucleul de bază observăm că au mulţi jucători care au sute de meciuri în Liga I, majoritatea dintre ei făcând parte şi din acea echipă furmoasă a Mediaşului care a jucat în urmă cu trei-patru ani în Europa League”, a adăugat Albuţ.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
15.2 ° C
15.6 °
13.6 °
61 %
2.4kmh
1 %
mar
20 °
mie
20 °
joi
22 °
vin
23 °
sâm
20 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Încă e bine, faza următoare e că dispar și camerele de luat vederi.

EDITORIAL

Nu e prima dată când pomenesc de Cănuță-om sucit, acel personaj aparent inventat de Caragiale, dar cât se poate de reprezentativ pentru spațiul mioritic....

EPIGRAMA ZILEI

Lumina din felicitare Să n-o considerați plocon, Ne costă ea, pe fiecare Cu mult mai mult ca la … E on!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...