spot_img
duminică, mai 5, 2024
AcasăLocal BTMână tăiată cu flexul la 17 ani (video)

Mână tăiată cu flexul la 17 ani (video)

Un tânăr de 17 ani a ajuns la spital la un pas de a se mutila pe viaţă. Băiatul, din Corni, a fost la un pas de a-şi reteza mâna stângă. Incidentul a avut loc vineri după-amiazp, când acesta a luat un flex cu care a încercat să taie o bucată de tablă în gospodăria părinţilor. Lipsa de experienţă, însă, şi neatenţie, au făcut ca băiatul să nu ţină bine în mână unealta puternică, iar lama ascuţită a ricoşat la un moment dat din suprafaţa pe care o tăia şi i-a venit peste mâna stângă.
Plin de sânge şi speriat, acesta a reuşit să îţi improvizeze un pasnament şi a mers la medicul de familie din localitate, acolo însă, cadrele medicale solicitând imediat ambulanţa din cauza profunzimii tăieturii şi a cantităţii de sânge pierdută.
Un echipaj cu medic de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă a ajuns la faţa locului, de unde l-a preluat pe copil şi l-a transportat la spital. „Pacietul prezenta o plagă tăiată treime medie, regiune posterioară, membru superior stâng. A fost stabilizat hemodinamic”, a precizat medicul Bogdan Ursu, din cadrul SJA Botoşani.
Victima a fost transportată la Spitalul de Pediatrie, unde medicii urmau să stabilească dacă i-au fost afectate tentoanele de la mâna stângă.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
16.7 ° C
17.2 °
14.4 °
57 %
1.5kmh
5 %
Dum
22 °
lun
25 °
mar
26 °
mie
14 °
joi
12 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Liberalii au venit cu mesaje tematice pe tricouri, deci teoretic știu cum stă treaba. Mai trebuie să le spună și lui Iohannis, Ciucă.

EDITORIAL

A trecut și ziua de 1 Mai, cunoscută în trecutul din ce în ce mai îndepărtat drept și „Paștele comunist”. O zi destul de...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...