sâmbătă, iulie 27, 2024
AcasăInternaționalRușii au bombardat Harkov cu drone de trei ori chiar în timpul...

Rușii au bombardat Harkov cu drone de trei ori chiar în timpul slujbelor de Înviere

Aflată de trei ani în război, Ucraina a primit din nou vestea Învierii sub amenințarea bombelor rusești. Cu câteva ore înaintea începerii slujbelor în bisericile din toată țara, orașul Harkov a fost atacat de trei ori. 

SUSȚINE MONITORUL DE BOTOȘANI

Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

Aproape de miezul nopții au răsunat sirenele în jumătatea estică a Ucrainei, întrucât era risc de bombardamente cu rachete balistice din partea rușilor. Principala slujbă de Înviere a avut loc la Kiev, la Catedrala Sfântul Mihail cu Domuri de Aur. A fost oficiată de Mitropolitul Epifanie, șeful Bisericii Ortodoxe Ucrainene independente – cea care s-a desprins de biserica Rusiei. Din motive de securitate, președintele Volodimir Zelenski și soția sa nu au participat la slujbă. A fost prezent fostul președinte, Petro Poroșenko.

Autoritățile i-au îndemnat pe oameni să urmărească ceremonia religioasă de acasă, la televizor, din cauza riscului unor atacuri aeriene. În jurul orei 1 dimineața, ora locală, autoritățile locale au anunțat că au fost semnalate mai multe explozii în oraș. Resturile de la doborârea dronelor în districtul Osnovianskyi al orașului ar fi incendiat trei case din zonă. Suspilne Harkiv a raportat ulterior că un bărbat de 60 de ani a fost rănit în atac. În urma exploziilor, au fost distruse garaje, case și companii de utilități. Rusia a intensificat recent atacurile împotriva Harkivului, folosind rachete, bombe glisante și drone pentru a distruge infrastructura energetică și a ucide civili . La sfârșitul lunii martie, Rusia a distrus toate stațiile electrice din Harkov, lăsând al doilea oraș ca mărime al Ucrainei fără o sursă stabilă de energie, potrivit Digi24.

Deja ai votat!

SUSȚINE MONITORUL DE BOTOȘANI

Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

Botoșani
cer senin
16.6 ° C
16.7 °
16.1 °
97 %
2.3kmh
0 %
sâm
29 °
Dum
34 °
lun
28 °
mar
27 °
mie
27 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Şeful de la NovaApaserv, singur şi debusolat după şedinţa Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă, în care toată lumea l-a întrebat de ce nu este...

EDITORIAL

E an electoral, prin urmare e firesc ca discuțiile cu pretenții patriotice să ocupe o mare parte din timpul românilor, mai ales a celor...

EPIGRAMA ZILEI

Pe-un velier mi-ar fi plăcut Să admirăm albastra zare Dar n-ai venit, că tu ai vrut Pe-un altul, c-un catarg mai mare ...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...