spot_img
sâmbătă, mai 4, 2024
AcasăPrima PaginăObiective surpriză în Parcul Cornişa

Obiective surpriză în Parcul Cornişa

 

 

Primarul Cătălin Flutur a organizat ieri o vizită la Parcul Regional de Agrement Turistic şi Sportiv Cornişa. Edilul a dat explicaţii la fiecare obiectiv, din dorinţa ca botoşănenii să afle care este stadiul acestui mega proiect.

În prezent se lucrează la intrarea în parc dinspre Dedeman, unde au fost probleme cu câteva izvoare şi la betonarea lacului din capătul râului de rafting.

În curs de finalizare sunt şi lucrările din zona bazinelor exterioare, acolo unde, după ploile de anul trecut, s-au produs alunecări de teren. S-a săpat în jurul bazinul olimpic, fiind realizat un canal din beton unde au fost puse toate conductele. Au fost realizate şi ziduri suplimentare din beton pentru consolidarea plajei, unde lucrările vor fi finalizate odată cu refacerea zonei cu pavele. În afara acestor trei obiective, toate celelalte sunt finalizate.

Parcul este amenajat pe 48 de hectare şi include piscină acoperită, bazin exterior, bazine pentru copii, tobogane, saune de diferite tipuri, patinoar artificial pentru patinaj şi curling, terenuri de sport pentru minifotbal, handbal şi tenis de câmp, amfiteatru în aer liber unde vor fi organizate concerte, dar şi spectacole de teatru, lac cu bărci şi râu artificial pentru rafting (urcarea din lac a amatorilor de senzaţii tari şi a bărcilor se va face pe o bandă transportoare), piste pentru biciclişti, loc amenajat pentru skateboard, perete pentru escaladă, zone food-court, locuri de joacă pentru copii pe categorii de vârstă şi pentru copii cu dizabilităţi, locuri de parcare.

Partea de bazine interioare este finalizată şi arată spectaculos. În clădire se află piscina interioară cu fotolii de hidromasaj, duşuri pentru coloana cervicală şi perdea de apă şi o piscină pentru copii.

Zona de SPA include saună finlandeză uscată, cu aromoterapie, saună umedă, cu sare, grotă cu zăpadă, duşuri emoţionale – unde apa cade ca o ploaie şi este completată cu sunete specifice unei plaje cu pescăruşi, bazin de hidromasaj, cameră de relaxare, hamam (n.r.- baie turcească), bazin cu apă răcită şi sală de forţă.

Pentru amatorii de senzaţii tari va fi amenajat o zonă de tubing, pe dealul spre Dedeman, unde aceştia se vor putea da cu colacii din cauciuc, pe o suprafaţă de tip linoleum cu o spumă siliconică pentru alunecare.

Accesul în incintă se va face pe bază de brăţări care vor fi încărcate cu bani, în funcţie de ce va dori să facă fiecare vizitator în parte.

Potrivit primarului Cătălin Flutur obiectivele din zona acoperită vor fi funcţionale 365 de zile pe an. Edilul a declarat că-şi doreşte ca parcul să fie deschis în luna iulie a acestui an

Parcul Cornişa a presupus până acum un efort financiar de aproximativ 75 de milioane de lei.

 

Subiectul este tratat pe larg în ediţia tipărită a cotidianului „Monitorul de Botoşani”.

 

– Virginia CONSTANTINIU

 

Deja ai votat!
Botoșani
câțiva nori
20.6 ° C
20.6 °
19.9 °
40 %
4.5kmh
15 %
sâm
20 °
Dum
22 °
lun
25 °
mar
24 °
mie
12 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Liberalii au venit cu mesaje tematice pe tricouri, deci teoretic știu cum stă treaba. Mai trebuie să le spună și lui Iohannis, Ciucă.

EDITORIAL

A trecut și ziua de 1 Mai, cunoscută în trecutul din ce în ce mai îndepărtat drept și „Paștele comunist”. O zi destul de...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...