Incredibil câtă incompetență și cât habarnism cu derapaje autoritarist-disperate poate adăposti administrația românească, în întregul ei. Președintele, guvernul, prefecții, șefii de consilii județene, primarii – știau cu toții, de la chiar începutul ei, că starea de urgență se va încheia, ba știau cu precizie chiar data și ora. Oricărui om normal îi era clar și că revenirea la normal nu se va putea face de pe o zi pe alta, ca și cum nu s-ar fi întâmplat atâtea grozăvii între timp. Ce pregătiri juridice și procedurale s-au făcut pentru reintrarea în normalitate? Zero.
Timp de mai bine de două luni au lucrat doar vreo trei-patru ministere: sănătatea, internele, finanțele și, parțial, învățământul. Restul? Dolce far niente. Unde sunt procedurile amănunțite, cu descrierea fiecărei etape de parcurs, pentru fiecare ramură de activitate? Unde sunt negocierile guvernului cu reprezentanții asociațiilor de producători, ai corpurilor profesionale, cu cei din comerț, cu sindicatele, cu pensionarii? Nu sunt, nu i-a trecut nici unui ministru prin cap că ar fi de datoria lui să le facă. Unde sunt Consiliul Economic și Social, Consiliul Suprem pentru Apărarea Țării și celelalte zeci de consilii? Se vede acum că au fost inventate doar la presiunile Uniunii Europene și că, în realitate, sunt nefuncționale. Decizia a rămas la un singur om – președintele – restul constituindu-se de bună voie în grupări dezarticulate de executanți nepricepuți.
Parlamentul se ocupă cu autonomia secuilor, cu celebrarea Tratatului de la Trianon (asta este una din ultimele sale isprăvi legislative, ca să le facă în ciudă maghiarilor, care îl comemorează ca pe o tragedie națională) și cu moțiuni politicianiste. A, și cu legi incorect fundamentate. Fiindcă, starea de alertă, instituită oricum cu întârziere nepermisă, vine în contradicție cu legislația în vigoare. Numai că pe asta, în baza unui blat la nivel înalt vizibil de pe Lună, nu o să o mai atace nimeni.
Într-o asemenea situație, decidenților nu le mai rămâne decât să lanseze apeluri repetate la echilibru, cumpătare și luciditate. La bun simț, protecție și auto-protecție. Guvernul nu obosește să transmită și avertismente. Foarte bine. Ne atrage atenția că, în numai câteva zile, dacă nu vom respecta un set întreg de reguli stricte, fiindcă starea de alertă nu înseamnă nicidecum că primejdia a trecut, am putea pierde tot ceea ce am câștigat în aproape două luni. Păi atât? Pentru câteva îndemnuri nu aveam nevoie de guvern, un simplu agent sanitar bine intenționat ne-ar fi fost de ajuns.
Să pui pe hârtie un plan de revenire a economiei după această izolare fără precedent, când virusul nu a dispărut și cu toate constrângerile aferente, precum și cu neprevăzutul contracției haotice a economiei globale, nu este treabă de diletanți. Nu o să fiu absurd să cer luna de pe cer unora care nici să o vadă nu sunt în stare. Dar, așa cum noi am reușit de-a lungul istoriei să valorificăm în mod uimitor unele oportunități de care am beneficiat, cred că am putea să o facem și acum. Oportunitatea pe care țara o are în față este aceea de a transpune în realitate o serie de proiecte de eficientizare și optimizare a cadrului în care funcționează statul și economia. Respectiv, reducerea birocrației și înlocuirea ei cu criterii de performanță în administrație, descentralizarea, favorizarea inițiativei private, stimularea cercetării interne în locul importului de licențe și al lucrului în loan, orientarea învățământului către viitor în locul băltirii în trecut. Și toate astea pe fondul anihilării nepotismului și a reducerii economiei gri și a corupției.
Vorbe frumoase și atât, știm cu toții ce este de făcut, numai că cei care știu – nu pot, fiindcă nu li se permite accesul la decizii. De către cine? De către cei care pot – dar aceștia nu vor, fiindcă este împotriva intereselor lor personale și de grup. Iată un cerc vicios în care România se învârte de 30 ani. Și pe care îl poate sparge, acum ar fi momentul cel mai bun, singura persoană care concentrează în această perioadă întreaga decizie la nivel național: președintele. Legislativ nu are cum să o facă, sistemul de control și balans al puterii pe care l-am copiat din Occident reglementează destul de bine acest aspect. Dar poate capacita suficiente forțe ale statului care să ducă înspre realizarea unui asemenea deziderat. Ultimele săptămâni tocmai asta au dovedit.
Președintele a anunțat un asemenea plan, doar că societatea va ieși din izolare cu multiple anxietăți acumulate și o multitudine de nevoi individuale și colective. Este greu de crezut că românii pot fi convinși să accepte din nou sacrificii în care nu cred, fiindcă tentația majorității populației este să crediteze irațional lideri politici care vehiculează idei populiste. În același timp, contextul politic este complicat, cum era și înainte de criză. Vedem activitatea din Parlament, unde guvernul este susținut de grupări politice minoritare, fiind permanent subminat de majoritatea parlamentară. Luate în anasmblu, partidele politice nu au în niciun caz drept obiectiv, în acest moment, coalizarea pentru susținerea unui plan național de revenire din criză, după formula propusă de președintele Klaus Iohannis. Și atunci? Este foarte probabil să ratăm această uriașă șansă.
