spot_img
duminică, aprilie 28, 2024
AcasăNaționalIohannis: Examenele naţionale vor avea loc fizic

Iohannis: Examenele naţionale vor avea loc fizic

Examenele naţionale vor avea loc fizic, aşa cum au fost planificate de câteva săptămâni. „Evaluarea Naţională din 15 iunie, apoi examenul de bacalaureat. Este posibil să fie copii care sunt bolnavi, să vină copiii şi la măsurarea temperaturii să se constate că au febră şi nu pot intra la examen. Trebuie să găsim o soluţie pentru ei. Se va organiza la evaluarea naţională, din 15 iunie, pentru copiii care sunt bolnavi, cu febră, care sunt izolaţi împreună cu familia la domiciliul sau în carantină se organizează o a doua sesiune din 29 iunie”, a precizat preşedintele.

În cazul bacalaureatului, se va organiza o a doua sesiune în august. „Vă repet, dragi români, dragi tineri, copii, elevi, cu toţii vom reuşi să trecem peste această perioadă de epidemie dacă respectăm distanţarea, purtăm masca în spaţiile închise şi avem grijă să ne spălăm pe mâini cât mai des. Vă doresc tuturor multă sănătate!”, a încheiat preşedintele.

Klaus Iohannis a avut ieri, la Palatul Cotroceni, o şedinţă privind măsurile de gestionare a epidemiei Covid-19. La eveniment au participat premierul Ludovic Orban, ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, ministrul Educaţiei şi Cercetării, Monica Anisie, ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, ministrul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, Virgil Popescu, ministrul Apărării Naţionale, Nicolae Ciucă, ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne, Raed Arafat.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
14.2 ° C
14.4 °
12.2 °
83 %
0.5kmh
0 %
Dum
21 °
lun
20 °
mar
20 °
mie
21 °
joi
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

Schimbările „spectaculoase” în cadrul strategiilor electorale ale partidelor apărute pe ultima sută de metri sunt semne că, pe undeva, societatea dă semne de revenire...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...