spot_img
sâmbătă, aprilie 27, 2024
AcasăPrima PaginăCondamnat după ce şi-a înjunghiat concubina de 12 ori

Condamnat după ce şi-a înjunghiat concubina de 12 ori

♦ Un bărbat din Dracşani a fost condamnat la şapte ani şi şase luni de închisoare cu executare pentru tentativă de omor, după ce şi-a înjunghiat concubina de mai multe ori
♦ Tragedia s-a petrecut în timp ce tânărul şi concubina se aflau la locuinţa comună, iar pe fondul unui conflict spontan şi a consumului de alcool, individul a înjunghiat-o pe partenera de viaţă de 12 ori

Un tânăr în vârstă de 24 de ani, din satul Dracşani, comuna Suliţa, a fost condamnat de magistraţii Tribunalului Botoşani la şapte ani şi şase luni de închisoare cu executare pentru tentativă de omor, după ce şi-a înjunghiat concubina de mai multe ori. Totodată, Vlăduţ Crupă a fost obligat de instanţă să plătească costul îngrijirilor medicale de care a beneficiat victima, dar şi suma de 15.000 de euro către fosta concubină cu titlu de daune morale.

Sentinţa nu este definitivă şi a fost atacată cu apel.

Potrivit anchetatorilor, agresiunea a avut loc în noaptea de 10 spre 11 ianuarie, în timp ce tânărul şi concubina se aflau la locuinţa comună, iar pe fondul unui conflict spontan şi a consumului de alcool, individul a înjunghiat-o pe partenera de viaţă de 12 ori.

Rănită, tânăra a necesitat 25-30 zile de îngrijiri medicale, iar anchetatorii au apreciat că leziunile suferite i-au pus viaţa în primejdie.

 

Conflict pornit la beţie

 

Cei doi trăiau în concubinaj de aproximativ 10 luni şi locuiau într-o casă închiriată, iar în seara zilei de 10 ianuarie s-a trezit în locuinţă cu doi amici de-ai bărbatului, care s-au pus pe băut. În jurul orei 1, tânăra le-a spus musafirilor să plece acasă, deoarece copilul nu se poate odihni, iar după plecarea acestora concubinul a avut o ieşire violentă.

Lovită în cap cu o boxă audio, tânăra s-a prăbuşit la podea, după care individul a prins-o de păr şi, în timp ce-i presa capul de podea cu mâna stângă, cu dreapta i-a aplicat mai multe lovituri cu un cuţit în zona spatelui şi la gât. La un moment dat, femeia a reuşit să scape şi a fugit în drum, iar cu sprijinul unor cunoscuţi, a fost condusă la locuinţa unui vecin, de unde a fost preluată de ambulanţă şi dusă la spital.

 

Fapte recunoscute în instanţă

 

În schimb, tânărul a fost ridicat de poliţişti şi arestat pentru tentativă de omor. Trimis în judecată, Vlăduţ Crupă a recunoscut totul şi a cerut să fie judecat pe baza probelor administrate în anchetă. Aşa se face că sentinţa a fost pronunţată după numai două termene de judecată. Acum, cazul urmează să fie analizat şi de Curtea de Apel Suceava, care va pronunţa sentinţa definitivă.

În timpul cercetărilor, însă, poliţiştii au găsit într-una dintre camere un prelungitor electric, având un nod în formă de laţ la unul din capete, dar şi cu o pată de sânge pe el, iar deasupra plitei, pe o grindă din tavan, anchetatorii au observat un cui orientat în jos, semn că tânărul este posibil să fi avut în gând să se sinucidă, în momentul în care a realizat ce a făcut.

 

 

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
12.3 ° C
14.2 °
10 °
85 %
2.2kmh
52 %
sâm
19 °
Dum
21 °
lun
20 °
mar
20 °
mie
14 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

În urmă cu aproape un an, mai exact pe 14 aprilie 2023, în „Monitorul de Botoșani”, apărea sub umila mea semnătură un editorial intitulat...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...