spot_img
marți, mai 7, 2024
AcasăLocal BTFiltre pe drumurile din județ. Sute de șoferi au fost sancționați

Filtre pe drumurile din județ. Sute de șoferi au fost sancționați

Sute de șoferi au fost opriți în trafic și au fost verificați de polițiști, în cadrul unei ample acțiuni care a fost organizată la nivel național. Operațiunea, care a făcut parte din calendarul TISPOL, s-a derulat în perioada 8 – 14 martie a.c., când polițiștii rutieri au dorit să verifice modul în care sunt respectate normele legale privind utilizarea centurii de siguranță atât de către conducătorii auto cât și de către ceilalți pasageri, folosirea telefonului mobil la volan, precum și utilizarea dispozitivului de retenție pentru copii.

„Acțiunea a fost coordonată de Direcția Rutieră din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române și s-a desfășurat în toată țara, polițiștii rutieri fiind în teren pentru aplicarea măsurilor legale în caz de nerespectarea legislației în domeniu”, a arătat Delia Nenișcu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean.

În urma controalelor organizate în trafic, pe raza întregului județ, au fost aplicate 713 sancțiuni contravenționale în valoare totală de peste 200.000 de lei.

Dintre acestea, 211 sancțiuni au fost aplicate pentru neutilizarea centurii de siguranță și 13 sancțiuni pentru utilizarea telefonului mobil fără dispozitiv „mâini libere”.

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
17.9 ° C
19.6 °
17.8 °
63 %
4.9kmh
100 %
mar
17 °
mie
15 °
joi
18 °
vin
21 °
sâm
18 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Bine că începe campania și trebuie să strângă corturile că cine știe cum ajunge săracul om.

EDITORIAL

Suntem în campanie electorală și mesajele curg gârlă din toate părțile. Problema e că sunt cam lipsite de substanță, din categoria „am marcat și...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...