spot_img
sâmbătă, mai 4, 2024
AcasăLocal BTNoroc la pariuri destrămat de jandarmi

Noroc la pariuri destrămat de jandarmi

Au sperat să câștige la pariuri, dar s-au ales cu o gaură în buget de 4.000 de lei. Este cazul a cinci tineri din municipiul Botoșani. Aceştia au fost sancționați sâmbătă după-amiază de jandarmi, după ce au fost depistați în incinta unor agenții de pariuri sportive fără a purta mască de protecție.

„Unul dintre aceștia a făcut scandal, nemulțumit fiind de măsura luată împotriva sa, motiv pentru care a fost amendat cu încă 1.000 de lei, pe lângă sancțiunea primită inițial”, a precizat Dan Izotov, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean (IJJ) Botoșani. Așa se face că valoarea însumată a amenzilor aplicate a fost de 4.000 de lei.

Tot la sfârșitul săptămânii trecute, efectivele IJJ Botoșani au efectuat mai multe misiuni în județ, independent sau în cooperare cu lucrători de poliție. În urma acțiunilor, forțele de ordine au constat peste o sută de fapte de încălcare a legislației privind tulburarea ordinii publice și a măsurilor de protecție sanitară instituite de autoritățile competente, sancțiunile aplicate totalizând aproape 29.000 de lei.

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
18.6 ° C
18.6 °
18.6 °
77 %
2.8kmh
58 %
sâm
19 °
Dum
22 °
lun
25 °
mar
24 °
mie
12 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Dacă vrei ceva bine făcut, tot tu cu mâna ta trebuie să faci.

EDITORIAL

Respectând proporțiile, și recunoscând din start atipicul comparației, este posibil ca din punctul de vedere al celor implicați, depunerea dosarelor de candidaturi să fie...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...