spot_img
miercuri, mai 8, 2024
AcasăPrima PaginăProces uriaş pentru pământ

Proces uriaş pentru pământ

Conflictul pentru pământ de la graniţa dintre Suceava şi Botoşani, izbucnit în toamna 2010 între botoşănenii de pe malul Siretului şi cei din Hânţeşti (judeţul Suceava), a ajuns pe rolul instanţelor de judecată. Procesul este, însă, cu totul aparte, în conflict fiind implicaţi peste 700 de oameni, care au ajuns să fie citaţi în instanţă pentru a-şi spune cuvântul. Deschis în 2011, dosarul a ajuns acum pe rolul Tribunalului Botoşani. Ieri de exemplu, zeci de oameni au umplut până la refuz sala de judecată, în încercarea de a-şi apăra pământurile. Veniţi cu maşinile, cu autobuzul sau cu microbuzul, aceştia s-au regrupat în instanţă. Numai apelul părţilor a durat aproape o jumătate de oră, situaţia fiind destul de complicată întrucât unii dintre proprietari au decedat, iar la proces au ajuns urmaşii. Din acest motiv, judecătorii nu au putut lua o decizie, procesul fiind amânat până pe 12 aprilie, pentru ca reprezentanţii părţilor să depună la dosar tabelul cu moştenitorii.

Scandalul a izbucnit în noiembrie 2010, când mai mulţi suceveni, care deţin terenuri pe teritoriul comunei Vârfu Câmpului, au realizat că parcelele lor au ajuns să fie cultivate de societatea Agraria Nord SRL. Încercând să blocheze intrarea utilajelor agricole pe terenuri, aproximativ 60 de persoane au ajuns în câmp, cerându-le reprezentanţilor firmei să oprească lucrările. Firma a solicitat, însă, intervenţia agenţilor de pază, iar scandalul a degenerat într-o bătaie cu topoare, furci, bastoane de cauciuc şi spray-uri iritant lacrimogene. Totul a luat sfârşit numai după intervenţia poliţiştilor şi jandarmilor.

Ulterior s-a descoperit că există mai multe parcele care se suprapun, iar Agraria a deschis proces de revendicare la Judecătoria Dorohoi. Chemaţi la bară, oamenii au venit cu documente, arătând că familiile lor au deţinut terenurile în trecut şi că le-au reprimit în 1991 sau 1992. Alţii şi-au justificat posesia prin adeverinţe, procese verbale de punere în posesie ori prin hotărâri judecătoreşti date înainte de 2009, când societatea Agraria Nord ar fi cumpărat cele 152 de hectare de teren pe malul Siretului.

Prin urmare, magistraţii le-au dat dreptate oamenilor, societatea urmând să cultive doar o parte dintre terenuri, pe care aveau documente în regulă. Sentinţa a fost atacată cu apel, iar dosarul a ajuns astfel pe rolul Tribunalului Botoşani.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
15 ° C
15.6 °
13.8 °
84 %
5.1kmh
100 %
mie
16 °
joi
17 °
vin
20 °
sâm
17 °
Dum
12 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Bine că începe campania și trebuie să strângă corturile că cine știe cum ajunge săracul om.

EDITORIAL

Suntem în campanie electorală și mesajele curg gârlă din toate părțile. Problema e că sunt cam lipsite de substanță, din categoria „am marcat și...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...