spot_img
joi, mai 2, 2024
AcasăNaționalLicitaţie pentru primul tronson din Autostrada Moldovei

Licitaţie pentru primul tronson din Autostrada Moldovei

„Licitația pentru primul tronson din A7, cei 63 de km dintre Autostrada A3 (Dumbrava) și Buzău, a fost trimisă la ANAP”, a anunțat ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă. Odată validată de către ANAP, licitația va fi publicată pentru depunerea ofertelor pentru execuția directă a autostrăzii, a cărei proiectare a fost deja realizată, termenul de execuție fiind de 20 de luni. „Subliniez că licitația este pentru EXECUȚIA LUCRĂRILOR adică efectiv construire. Proiectul tehnic de execuție este deja făcut și parte din documentație. Asta înseamnă că imediat după semnarea contractului, constructorul va putea intra în teren”, anunță Drulă.

Potrivit acestuia, tronsonul A7 Ploiești (Dumbrava) – Buzău va fi împărțit în trei loturi:

1) Nod Dumbrava pe A3 București – Ploiești -> Mizil: 21km

2) Mizil – Pietroasele: 28,35km

3) Pietroasele – Buzău: 13,90km

„A7 este coloana vertebrală a Moldovei. 320km de la Pașcani pâna la autostrada A3 București-Ploiești (Dumbrava), trecând pe lângă Bacău, Adjud, Focșani și Buzău. A7 este cel mai mare proiect de infrastructură rutieră propus în PNRR. Ne propunem ca până la sfârșitul verii să scoatem la licitație sectorul Buzău-Focșani, iar până la sfârșitul anului Focșani-Bacău și Bacău-Pașcani”, a mai spus Drulă.

Autostrada Moldovei A7 este cel mai avansat dintre marile proiecte de infrastructură rutieră pentru regiunea Moldovei. Aceasta va prelua traficul pe ruta unde se înregistrează cele mai mari valori ale traficului din regiune și care în prezent se desfășoară pe DN2/E85, un drum național cu câte o bandă pe sens și un acostament puțin mai lat folosit adesea neregulamentar de către șoferi drept încă o bandă de circulație. E85 este cel mai periculos drum național din România.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
15.3 ° C
15.6 °
12.1 °
58 %
1.3kmh
100 %
mie
15 °
joi
22 °
vin
22 °
sâm
19 °
Dum
23 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Oamenii se pregătesc, se vede că vin sărbătorile.

EDITORIAL

Eliminarea din cărțile Primăriei pe motive de incompatibilitate a medicului Cîrstoiu este doar praful în ochi pe care Ciolacu și ai lui ni l-au...

EPIGRAMA ZILEI

Lumina din felicitare Să n-o considerați plocon, Ne costă ea, pe fiecare Cu mult mai mult ca la … E on!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...