spot_img
duminică, mai 5, 2024
AcasăNaționalPersoanele cu handicap nu vor mai fi nevoite să se prezinte la...

Persoanele cu handicap nu vor mai fi nevoite să se prezinte la reevaluări periodice

Persoanele cu handicap, care nu pot urma programe de recuperare, nu vor mai fi nevoite să se prezinte la reevaluările periodice, potrivit unui proiect inițiat de parlamentarii de la USR PLUS. Aceasta a fost adoptat, luni, 28 iunie, în ședința de plen a Senatului.

Potrivit jurnalsocial.ro, practic, proiectul de lege prevede ca persoanele cu handicap ireversibil să beneficieze de certificate de handicap cu valabilitate nelimitată și să nu mai fie nevoite să se prezinte la reevaluări periodice pentru eliberarea acestor documente.

Pentru a se asigura că prevederea va fi respectată, senatorii au propus sancționarea dură a comisiilor de evaluare care nu emit certificate de handicap cu termen de valabilitate nelimitat. Astfel, acestea vor putea fi sancționate cu amenzi cuprinse între 30.000 și 100.000 de lei.

Această prevedere există și în prezent în legea cu privire la protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, dar pentru că nu este sub formă de obligație, în practică nu se respectă.

 ,,De multe ori, în practica de zi cu zi, comisiile nu aplică și în mod unitar cadrul legal care prevede ca permanent termenul de valabilitate al acestor certificate. Vom vota pentru ca aceste situații să nu se mai repete, să eliminăm această problemă din viața unor persoane greu încercate. Până la urmă, este vorba de respectul și compasiunea pe care trebuie să le avem unii față de alții”, a declarat recent în ședința de plen a Senatului, senatorul USR PLUS Claudiu Mureşan.

Persoanele care vor beneficia de aceste certificate cu valabilitate nelimitată vor fi cele ,,a căror afecțiune a generat deficiențe funcționale și/ sau structural-anatomice într-un stadiu ireversibil și care nu pot urma programe de recuperare”.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
20.6 ° C
21 °
20.5 °
42 %
2.4kmh
95 %
Dum
22 °
lun
25 °
mar
26 °
mie
14 °
joi
12 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Liberalii au venit cu mesaje tematice pe tricouri, deci teoretic știu cum stă treaba. Mai trebuie să le spună și lui Iohannis, Ciucă.

EDITORIAL

A trecut și ziua de 1 Mai, cunoscută în trecutul din ce în ce mai îndepărtat drept și „Paștele comunist”. O zi destul de...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...