vineri, martie 29, 2024
AcasăNaționalRevocarea Renatei Weber, neconstituțională: CCR a admis sesizarea PSD

Revocarea Renatei Weber, neconstituțională: CCR a admis sesizarea PSD

Demiterea Renatei Weber din funcția de Avocat al Poporului este neconstituțională, a decis marți CCR, care a admis astfel sesizarea făcută de PSD, potrivit unor surse citate de Agerpres.

Weber a fost demisă pe 16 iunie de parlamentarii puterii, într-o ședință la care PSD a refuzat să participe, formațiunea condusă de Ciolacu contestând apoi decizia la Curtea Constituțională și acuzând „atacul acestei coaliții toxice asupra statului de drept”.

La o zi după vot, Comisia de la Veneţia a cerut explicaţii preşedinţilor Camerelor, Anca Dragu şi Ludovic Orban, în legătură cu revocarea Avocatului Poporului.

Comisiile juridice ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au adoptat, cu majoritate de voturi, miercurea trecută, aviz favorabil pentru ca Fabian Gyula să fie în funcţia de Avocat al Poporului. Acesta este lector la Facultatea de Drept a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca şi a fost propus pentru această poziţie de către UDMR, fiind susţinut şi de PNL.
Președintele Camerei Deputaților, Lodovic Orban a anunţat, joia trecută, că numirea Avocatului Poporului se amână până când Curtea Constituțională va lua o decizie cu privirea la contestatia de demitere a Renatei Weber
Renate Weber a acţionat în instanţă, la Curtea de Apel Bucureşti, Camera Deputaţilor şi Senatul, după decizia de demitere din funcţie. Următorul termen în proces este stabilit pentru data de 2 iulie, de la ora 12.00.

Funcția de Avocat al Poporului este foarte importantă pentru coaliția de guvernare pentru că poate bloca ordonanțele de urgență emise de Guvern prin atacarea lor la Curtea Constituțională.

Deja ai votat!
Botoșani
câțiva nori
18.6 ° C
18.8 °
17.7 °
27 %
6.7kmh
24 %
vin
19 °
sâm
25 °
Dum
25 °
lun
27 °
mar
18 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Nici hoții nu-s dezamăgiți și rămâi și tu cu mașina întreagă.

EDITORIAL

În avalanșa de știri, săptămâna trecută una a trecut aproape neobservată. Este vorba de anunțul făcut de Doina Federovici, președinta consiliului județean, că nu...

EPIGRAMA ZILEI

Drag mi-a fost calul bălan Și pe badea în Merțan Drag mi-e badea și în car Dacă e ... milionar!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...