Privilegiile politicienilor și calea de eliminare a lor – Dumitru MONACU, scriitor

Că România este condusă fără noimă o știe și un copil de grădiniță. Degringolada se datorează, fără doar și poate, „evoluției” politicienilor, a puterii judecătorești și a serviciilor. Când este vorba de prima categorie, toată lumea este de acord că avem o clasă politică neperformantă, preocupată doar de buzunarul propriu și nicidecum de soarta poporului. Din 90 încoace, fel de fel de aventurieri politici s-au perindat pe la cârma țării aducându-ne pe noi, muritorii de rând în postura de a spune că nu se mai poate face nimic, că fosta, actuala sau viitoare clasă politică nu vrea, nu poate sau nu știe ce trebuie făcut. Și totuși, există o metodă de asanare a clasei politice! Eliminarea tuturor privilegiilor de care se bucură azi primarii, parlamentarii, consilierii, președinții de CJ sau alte sugative ale banului public! S-o luăm pe rând. De ce credeți că e bătaia asta încrâncenată, soră cu moartea, atunci când vine vorba de alegeri? Pentru bănuți și atât. Un primar, de exemplu, pe lângă salariul cuprins între 10 mii și 20 mii lei, se bucură, și încă destul de consistent, de o sumedenie de atenții și comisioane (numite parandărături sau zeciuieli) care le umplu pungile mari și borțoase. Apoi, orice achiziție, orice concesiune sau favor se lasă tot cu „infuzii” de capital. Dacă ați văzut sau ați auzit cumva în România de vreun primar care nu este bogat înseamnă ori că ați fost duși de nas cu o minciună gogonată ori că respectivul primar este la primul mandat, în primul an de domnie. Sunt de acord că un om cu o așa responsabilitate nu trebuie să fie sărac și să-și cârpească pantalonii în fund dar nici ce este pe la noi nu ține de domeniul normalului. Apoi, parlamentarii! Sumele reale pe care le papă lunar din buzunarul nostru, dacă ar fi să fie făcute publice, ar fluiera românașii noștri a pagubă și mirare o zi întreagă. Pe lângă indemnizațiile de aleși ai neamului, aceștia profită la maximum de oportunitățile oferite de investițiile bugetare, băgându-și firmele la înaintare sau, atunci când nu le au, înregistrând pe repede înainte o firmă cu profilul cerut în caietele de sarcini. Despre traficul intens de influență ce să mai spunem? Numirile de șefi, instalarea unor oameni în posturile cheie fac obiectul acestui trafic. Dacă lefurile și indemnizațiile din sistemul bugetar deci inclusiv din legislativ și executiv ar fi egale cu dublul sau triplul salariului minim pe economie, oare câți așa-ziși iubitori de politică s-ar mai zbate și ar mai evolua și declama în fața mulțimii prostite precum Cațavencu din Scrisoarea pierdută? Dacă li s-ar obtura accesul la banul public și li s-ar îngrădi posibilitățile de a numi și angaja pe funcții anumiți doritori donatori, câți așa-ziși oameni de bine s-ar mai băga în politică? Răspunsurile sunt foarte clare: nici un șmecher, niciun tupeist și niciun profitor nu ar mai cocheta cu politica! Dar atâta vreme cât ea reprezintă cel mai facil mod de îmbogățire, e limpede că vor trage ca musca la rahat toate categoriile pomenite mai sus. Fără privilegii umflate de care beneficiază în prezent probabil nici zece la sută dintre politicienii actuali nu s-ar mai regăsi în evidențele partidelor. Numai în România noastră frumoasă și darnică poți să devii milionar din politică ceea ce este, categoric un nonsens dacă e să privim imaginea economică de ansamblu a spațiului carpato-danubiano-pontic. Până și talpa politicii – aici am numit consilierii locali și județeni – sug și ei, măi frate de la buget de zici că au zece copii și îi așteaptă să vină acasă cu d-ale gurii, bătând cu lingura în geam. Pe lângă indemnizația pe care o iau lunar pentru două-trei ore de ședință, ei își completează veniturile din CA-uri sau din comisioanele generate de traficul de influență, ce-i drept la un nivel mai redus decât al parlamentarilor. Dacă indemnizația de consilier ar fi proporțională cu valoarea muncii acestora în CL sau CJ și dacă în cadrul CA-urilor ar fi numiți adevărații specialiști, atunci distinșilor consilieri chiar le-ar bate copiii cu lingura în geam în așteptarea cinei. Cert este că fără privilegiile amintite politrucii noștri s-ar apuca de orice altă activitate numai de politică, nu!Acest lucru nu ar fi deloc rău pentru cei mulți și nu ar fi nicidecum o catastrofă ci dimpotrivă! În acest mod s-ar putea deschide căi de acces la cârma comunității și pentru concetățenii bine intenționați, bine pregătiți care sunt capabili să pună mai presus de bani nobila misiune de a-și sluji semenii, stima și considerația lor fiind primordiale, leafa decentă trecând pe planul doi. Aparent, această situație pare vecină cu utopia. Din păcate sau din fericire, nu este așa. Se poate reveni la o normalitate cât de cât dar numai luând măsuri drastice. Eliminarea privilegiilor este prima măsură dar nu se va putea realiza decât atunci când mulțimea va năpădi cu furci și topoare peste sediile partidelor, ale primăriilor, CJ-urilor și la Palatului Parlamentului!De vorbă bună, s-a văzut, nu înțelege niciunul!