joi, mai 9, 2024
AcasăNaționalRomânia rămâne în stare de alertă pentru încă 30 de zile

România rămâne în stare de alertă pentru încă 30 de zile

Guvernul a aprobat, joi, prelungirea stării de alertă pe întreg teritoriul României cu alte 30 de zile, a anunţat premierul Florin Cîţu. Măsura a fost luată după o ședință de lucru cu CNSU, la sediul Guvernului. „Am aprobat prelungirea stării de alertă şi nu se modifică nimic în acest moment, lucrurile rămân aşa cum au fost prezentate ele până acum”, a declarat Florin Cîţu, într-o conferinţă de presă susţinută la Palatul Victoria.

Comitetul Național pentru Situații de Urgență a adoptat în astăzi, Hotărârea nr. 53 din 05.08.2021, privind propunerea prelungirii stării de alertă și a măsurilor necesar a fi aplicate pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Potrivit premierului, nu există modificări privind măsurile impuse. Printre altele, se propune menținerea obligativității purtării măștii de protecție în spațiile publice, piețe, târguri, bâlciuri, talciocuri, stații pentru transportul în comun, spațiile comerciale, mijloacele de transport în comun și la locul de muncă sau în alte zone cu potențial de aglomerare.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
12.6 ° C
12.8 °
11 °
79 %
0.8kmh
100 %
joi
17 °
vin
19 °
sâm
19 °
Dum
17 °
lun
13 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

S-a înghesuit lumea la stadion la ultimul meci. Să sperăm că o să mai avem la ce ne înghesui.

EDITORIAL

…îl semnează recent unul dintre botoșănenii ce n-au încetat să caute, să cerceteze, să găsească, să îmbogățească amintirea mereu neodihnită a Luceafărului. Acesta se...

EPIGRAMA ZILEI

Norodul fiind absent, Tagma hulită de tine Are conturile pline Și-o găsești în ... Parlament!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...