România intră pe lista verde a Marii Britanii

Autorităţile din Marea Britanie au decis să treacă România pe „lista verde” a statelor cu risc scăzut pentru sănătatea publică din Regatul Unit, în demersul de relansare prudentă a călătoriilor internaţionale. Guvernul de la Londra a anunțat că noua listă va fi în vigoare din 8 august.

Alături de România, şi Austria, Germania, Slovacia, Slovenia, Letonia şi Norvegia vor intra pe „lista verde”, începând din 8 august, de la ora 04:00 ora Angliei, se precizează în comunicatul autorităților britanice. Călătorii care vin din țările aflate pe lista verde nu mai intră în carantină.

Tot din 8 august, Bahreinul, India, Qatarul şi Emiratele Arabe Unite vor trece de pe „lista roşie” pe „lista portocalie” a autorităţilor britanice, iar călătorilor complet vaccinaţi din Franţa li se vor aplica aceleaşi reguli ca acelora cu „schema completă” de pe lista portocalie, adică nu vor mai fi nevoiţi să se carantineze.

În acelaşi timp, Georgia, La Reunion, Mayotte şi Mexicul trec pe „lista roşie”.

Guvernul va continua să urmărească datele privind toate statele şi nu va ezita să treacă la acţiune când în situaţia epidemiologică dintr-o ţară apar modificări, se menţionează în comunicatul transmis de autoritățile de la Londra.

„Ne-am angajat să deschidem călătoriile internaționale în siguranță, profitând de avantajele pe care le-am obținut prin intermediul programului nostru de vaccinare de succes, ajutând la conectarea familiilor, prietenilor și afacerilor din întreaga lume”, a declarat secretarul britanic pentru transporturi, Grant Shapps.

Deja ai votat!