spot_img
sâmbătă, mai 4, 2024
AcasăSportAlbín, apt pentru meciul cu FC Botoşani

Albín, apt pentru meciul cu FC Botoşani

Juan Ángel Albín Leites (30 de ani), cel mai important jucător adus de Dinamo în această vară a debutat în tricoul formaţiei pregătite de Cosmin Contra, având şanse mari de a-şi face debutul într-un meci oficial în jocul de duminică contra FC Botoşani.

Fotbalistul sud-american a evoluat timp de 85 de minute în amicalul pe care „câinii roşii” l-au disputat în compania celor de la Metaloglobus, joc disputat ieri în Capitală, acesta fiind practic ultimul antrenament al câinilor înaintea jocului cu FC Botoşani. Dinamo s-a impus cu 2-1, amicalul disputându-se cu porţile închise, la Săftica. Golurile „roş-albilor” au fost marcate de Costache şi Ion Gheorghe în acest meci, cei doi având însă şanse mici de a fi titulari contra FC Botoşani.

Trimis pe teren încă din primul minut în duelul cu formaţia din Liga a II-a, Juan Albín a evoluat timp de 85 de minute şi a avut o prestaţie apreciată de antrenorul „roş-albilor”.

Imediat după duelul cu Juventus Bucureşti, Contra anunţase că uruguayanul are încă probleme de adaptare la fusul orar din România. „Albín a venit, el are şi o problemă de fus orar. Trebuie să se adapteze şi la căldura din România, pentru că nu se odihneşte de două nopţi. Acum încercăm să-l ajutăm ca să se odihnească şi să fie cât mai repede la 100% din capacitatea sa. Face pregătire, a bifat deja două antrenamente, sperăm, împreună cu staff-ul să-l punem pe picioare foarte, foarte repede”, declara atunci Contra.

În jocul cu  Metaloglobus, Contra a mizat din primul minut pe formula: Brănescu – Dudea, Katsikas, Grigore, Oliva – Paul Anton, Nascimento – Ion Gheorghe, Albín, Bumba – Bawab. Pe parcursul meciului în echipa „câinilor roşii” au mai intrat: Costache, Ionuţ Şerban şi Liviu Gheorghe, cel din urmă în locul lui Paul Anton. Jucătorul revenit de la Getafe a acuzat unele probleme musculare şi a fost înlocuit după doar 25 de minute, Contra dorindu-şi astfel a-l proteja pe mijlocaş pentru meciul cu FC Botoşani.

Fotbaliştii care au evoluat în prima etapă, cu Juventus Bucureşti, s-au antrenat separat alături de preparatorul fizic Javi Reyes, majoritatea urmând a fi din primul minut pe teren contra grupării pregătite de Costel Enache.

 

 

Deja ai votat!
Botoșani
câțiva nori
20.6 ° C
20.6 °
19.9 °
40 %
4.5kmh
15 %
sâm
20 °
Dum
22 °
lun
25 °
mar
24 °
mie
12 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Liberalii au venit cu mesaje tematice pe tricouri, deci teoretic știu cum stă treaba. Mai trebuie să le spună și lui Iohannis, Ciucă.

EDITORIAL

A trecut și ziua de 1 Mai, cunoscută în trecutul din ce în ce mai îndepărtat drept și „Paștele comunist”. O zi destul de...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...