Despre tema abordată astăzi vă spun din capul locului că nu am competențele necesare care să justifice din partea mea un verdict, pro sau contra, bun sau rău. Învățământul, că despre asta e vorba, este fără îndoială, temelia devenirii noastre ca oameni, ca specialiști sau meseriași, funcție de abilitățile și ambițiile fiecăruia. Că în ultimele decenii această temelie a luat-o rău la vale nu mai e un secret pentru nimeni, orice om cât de cât instruit dându-și seama de declinul lui total. Lăsând la o parte faptul că programa de învățământ este de multe ori paralelă cu realitățile vieții, n-ai cum să treci cu vederea indiferența autorităților în ceea ce privește activitățile complementare din viața tinerilor, adică sportul, arta, meșteșugurile sau alte asemenea domenii de mare importanță pentru ei și pentru societate. Dacă pentru implementarea programei școlare cu toate disciplinele ei necesare sau nu, există o armată de inspectori școlari, în ceea ce privește activitățile colaterale, bate vântul frunza-n dungă. Referitor la sport, efectele managementului deficitar din acest domeniu s-au văzut foarte clar la Jocurile Olimpice, unde cu chiu cu vai și numai datorită unor excepții, am acumulat câteva medalii. Apoi, la fotbal, iarăși avem o oglindă fidelă a lipsei de interes în ceea ce privește pregătirea și selectarea valorilor încă din vremea junioratului. Cum să ai o națională competitivă când, spre deosebire de vremurile apuse, aproape niciun copil azi nu mai bate mingea în curtea școlii? De unde să-i iei? În urmă cu mulți ani nu exista un maidan sau o toloacă unde să nu se joace o miuță la ceas de seară. În plus, în orice comună sau în orice sătuc imașul devenea duminica teren de fotbal cu acte în regulă iar competițiile între localități erau atât de înverșunate încât ziceai că se joacă finala campionatului mondial. Aceeași emulație se crea și în zona artistică, cântăreți, dansatori, sau actori de ocazie dându-și sufletul pe scenă pentru o diplomă sau un buchet de flori. În orice cătun școala era principala pepinieră și pentru sport și pentru muzică și pentru alte activități care implicau tinerimea studioasă iar profesori sau învățători dedicați umblau precum musca în țilindru ori pentru descoperirea unor valori ori pentru organizarea unor competiții. Astăzi, constatăm că nu mai există nimeni sau aproape nimeni care să mobilizeze elevii sau studenții pentru a participa la concursuri între ei, sau între unitățile lor de învățământ. Doar pe la unele așa numite palate ale copiilor sau cluburi sportive școlare mai există câțiva șlefuitori inimoși care mai scot din când în când câte un diamant la lumină. În rest, o apatie mai grea decât plumbul a cuprins sistemul românesc de învățământ, sistem bun doar la livrat analfabeți funcționali. Din aceste motive, consider că domeniul de activitate al inspectorilor școlari n-ar trebui să fie legat de respectarea programei de învățământ ci mai ales de organizarea de competiții, de selectarea valorilor și de canalizarea tinerei generații și pe domeniile extrașcolare adică sport, muzică, dans, teatru, pictură, sculptură sau meșteșuguri și meserii. Râdeam de Cântarea României, de Olimpiada strungarului, de Daciadă și de alte asemenea competiții din epoca comunistă dar seceta totală de astăzi în ceea ce privește concursurile extrașcolare postdecembriste ar trebui să ne facă să plângem. De la grădiniță și până la facultate, nimeni nu este interesat decât de niște note care să garnisească o diplomă utilă cel mai adesea la angajarea în sectorul de stat. Și dacă am amintit de facultate, vreau să aduc aminte că două dintre cele mai valoroase trupe de umor, Divertis și Vouă, au străpuns … bariera de potențial în cadrul festivalurilor studențești organizate înainte de 1989. Competiția era aprigă, juriile drastice iar competitorii valoroși. Sunt ferm convins că și astăzi tineretul ar putea fi antrenat în fel de fel de activități extrașcolare dacă ar exista o infrastructură … umană care să se ocupe de așa ceva. Din păcate școala noastră, inertă, blocată în timp și spațiu nu face altceva decât să producă pe stoc o groază de analfabeți funcționali care nu au alt scop în viață decât angajarea la stat. De aceea suntem unde suntem, adică la coada Europei…
Între școala altfel și analfabetismul funcțional – Dumitru MONACU, scriitor
De MonitorulBT
0
Deja ai votat!
Articolul precedent
ARTICOLE SIMILARE
Editorial
Promisiuni, realitate și scuze – Ciprian MITOCEANU, scriitor
Suntem în plină campanie electorală, deși până la startul oficial mai e ceva vreme. Candidații bombardează electoratul cu promisiuni care de care mai gogonate,...
Editorial
Despre incompatibilități – Dumitru MONACU, scriitor.
Eliminarea din cărțile Primăriei pe motive de incompatibilitate a medicului Cîrstoiu este doar praful în ochi pe care Ciolacu și ai lui ni l-au...
Editorial
Sensibili, dar și iertători de manipulat – Ciprian MITOCEANU, scriitor
Nu e prima dată când pomenesc de Cănuță-om sucit, acel personaj aparent inventat de Caragiale, dar cât se poate de reprezentativ pentru spațiul mioritic....
Editorial
Cum spargem cercul vicios – Virgil COSMA, jurnalist
De când am intrat în Uniunea Europeană banii au curs gârlă, mult peste 70 de miliarde de euro, continuă să vină și vor mai...
Editorial
Plutași versus vâslași – Dumitru MONACU, scriitor
În urmă cu aproape un an, mai exact pe 14 aprilie 2023, în „Monitorul de Botoșani”, apărea sub umila mea semnătură un editorial intitulat...
Editorial
Pârlacul Marcel și vicleanul Cătălin – Dumitru MONACU, scriitor
Dintre toți politicienii de top ai României de azi, Marcel Ciolacu este, fără îndoială, un personaj aparte care a înțeles cel mai bine ce...
Editorial
Strategii ciudate și penele papagalului – Ciprian MITOCEANU, scriitor
Schimbările „spectaculoase” în cadrul strategiilor electorale ale partidelor apărute pe ultima sută de metri sunt semne că, pe undeva, societatea dă semne de revenire...
Editorial
„Broscuțele” și turnul Primăriei – Dumitru MONACU, scriitor
Nu am idee câtă lume cunoaște pilda cu broscuța surdă și, de aceea, pentru a fi sigur că voi fi înțeles așa cum trebuie...
Editorial
Aceleași poteci, alți parveniți – Ciprian MITOCEANU, scriitor
Ați auzit ce isprăvi a mai comis Marcelașul cel Viteaz în ultimele zile? Ar cam trebui. Nu de alta, dar românilor le place să...
Editorial
Cu stângul în dreptul – Virgil COSMA, jurnalist
Nici n-a început bine campania electorală și deja ne este silă de ceea ce vedem și auzim, deși știam ce ne așteaptă. Cum deja...
Editorial
„Marea duhoare” de la Bucecea – Dumitru MONACU, scriitor
În urmă cu ceva timp, la o oră de maximă audiență, un important post de televiziune național ne aducea la cunoștință – în urma...
Editorial
Armată obligatorie, dar nu tot pentru voi – Ciprian MITOCEANU, scriitor
Idioțenia cu armata obligatorie este o temă foarte dragă atât românașilor de rând, cât și politicienilor, iar în ultima vreme discuțiile pe marginea subiectului...
Editorial
Campania ciudaților – George LAZĂR, director
Ca la fiecare patru ani, înainte de începerea cursei electorale, stâlpii electrici ai județelor, în special cei din orașe, s-au umplut cu postere cu...
Editorial
Oameni care sunt: Florin Egner – Dumitru MONACU, scriitor
Am stat foarte mult în cumpănă dacă și cum să scriu despre fostul edil al Botoșaniului. Faptul că aș putea fi acuzat de o...
Editorial
Doar din grijă pentru români – Ciprian MITOCEANU, scriitor
De ceva timp suntem efectiv striviți de campania electorală, iar cei care visează la un nou mandat nu au pierdut ocazia de a ieși...
Editorial
16 pe un loc – Virgil COSMA, jurnalist
Partidele politice și alianțele au dat publicității listele pentru alegerile europarlamentare, sunt 542 de candidați pentru 33 locuri. Știu că nu interesează pe nimeni...
Botoșani
cer acoperit de nori
16.6
°
C
16.6
°
12.7
°
62 %
0.8kmh
100 %
vin
23
°
sâm
19
°
Dum
22
°
lun
25
°
mar
24
°
CARICATURA ZILEI
POZA ZILEI
Doamna tot nu cedează locul din centru, că e puterea obișnuinței. După alegeri o să fie mai greu.
EDITORIAL
Suntem în plină campanie electorală, deși până la startul oficial mai e ceva vreme. Candidații bombardează electoratul cu promisiuni care de care mai gogonate,...
EPIGRAMA ZILEI
Ajuns acasă pe la două
Din delegația la Cluj
Găsi pe doamna vopsind ouă
La un vecin, cu ruj...
-Dumitru MONACU
HAPPY CINEMA
POLITICĂ EDITORIALĂ
Politica editorială a Monitorului de Botoșani
Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...
ÎN ATENȚIA CITITORILOR
În atenţia cititorilor
Este foarte important pentru redacţia noastră să ofere cititorilor posibilitatea de a comunica cu noi rapid şi uşor. Astfel, pentru:
- a ne aduce la...
MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ
Codul de conduită al jurnalistului
În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise:
- Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...