spot_img
marți, aprilie 30, 2024
AcasăNaționalCresc amenzile pentru lipsa rovinietei. Legea a fost promulgată

Cresc amenzile pentru lipsa rovinietei. Legea a fost promulgată

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, miercuri, legea privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, potrivit Agerpres.

Actul normativ prevede actualizarea cuantumului amenzilor contravenţionale pentru lipsa rovinietei valabile.

Amenzi uriașe pentru șoferi

Potrivit acestei legi, cuantumul amenzii contravenţionale pentru autoturisme este de minim 275 de lei şi de maximum 550 de lei, pentru vehicule de transport marfă cu MTMA (masa totală admisibilă tehnic – n.r.) mai mică sau egală cu 3,5 tone de minim 950 de lei şi de maximum 1.900 de lei, iar pentru vehicule de transport marfa cu MTMA mai mare de 3,5 tone şi mai mică sau egală cu 7,5 tone – de minim 1.550 de lei şi de maximum 3.100 de lei.

De asemenea, cuantumul amenzii contravenţionale este pentru vehicule de transport marfă cu MTMA mai mare de 7,5 tone şi mai mică de 12 tone de minim 2.750 de lei şi de maximum 5.500 de lei, pentru vehicule de transport marfă cu MTMA mai mare sau egală cu 12 tone, cu maximum 3 axe (inclusiv) – de minim 3.550 de lei şi de maximum 7.100 de lei, pentru vehicule de transport marfă cu MTMA mai mare sau egală cu 12 tone, cu minimum 4 axe (inclusiv) de minim 5.950 de lei şi de maximum 11.900 de lei.

Cuantumul amenzilor pentru vehicule de transport persoane cu mai mult de 9 locuri pe scaune (inclusiv conducătorul auto) şi maximum 23 de locuri pe scaune (inclusiv conducătorul auto) este de minim 1.550 de lei şi de maximum 3.100 de lei, iar pentru vehicule de transport persoane cu mai mult de 23 de locuri pe scaune (inclusiv conducătorul auto) – de minimum 2.750 de lei şi de maximum 5.500 de lei.

Legea intră în vigoare în 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
15.2 ° C
15.6 °
13.6 °
61 %
2.4kmh
1 %
mar
20 °
mie
20 °
joi
22 °
vin
23 °
sâm
20 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Încă e bine, faza următoare e că dispar și camerele de luat vederi.

EDITORIAL

Nu e prima dată când pomenesc de Cănuță-om sucit, acel personaj aparent inventat de Caragiale, dar cât se poate de reprezentativ pentru spațiul mioritic....

EPIGRAMA ZILEI

Lumina din felicitare Să n-o considerați plocon, Ne costă ea, pe fiecare Cu mult mai mult ca la … E on!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...