Homosexualitatea … normală – Dumitru MONACU, scriitor

Dintotdeauna, homosexualitatea a reprezentat un subiect tabu despre care s-a vorbit pe la colțuri, în șoaptă și cu un vădit dispreț față de cei atinși de o asemenea pacoste. Ba mai mult, în perioada comunistă, „inverșii” puteau face și închisoare dacă erau dovediți, culpa fiind incriminată prin vestitul articol 200 din Codul Penal al acelor vremuri. Faptul că astăzi în lume, lucrurile s-au întors cu … fundul în sus prin acceptarea căsătoriilor dar mai ales a adopțiilor de copii de către homosexuali dovedește tocmai lipsa de echilibru de care dă dovadă de un timp încoace toată planeta cea albastră. Iar faptul că încă din cele mai vechi timpuri pe pământ au existat oameni care s-au înscris pe această orbită a anormalului, nu este un secret pentru nimeni, o sumedenie de clerici, artiști, savanți, cărturari au îmbrățișat această formă de amor carnal și nu numai, care, fie vorba între noi, se întâlnește adeseori și în regnul animal. Că o fi o mutație genetică, un reflex dobândit sau mai știu eu ce, nu are niciun dram de importanță din moment ce un procent destul de mare dintre contemporani (unii susțin că aproape 10 la sută!) percep altfel dragostea de aproape. În mod normal nu ar trebui să intereseze pe nimeni ce orientări sexuale are vecinul, colegul de muncă, sau prietenul. Fiecare e liber să facă ce vrea, cum vrea și cu cine vrea la el în pat, în spatele ușilor închise. Am spus intenționat „în spatele ușilor închise” pentru că homosexualitatea a început să fie tratată, privită și aplicată de către unii drept bijuterie de vitrină. Adică ceva foarte important și la vedere. Ceea ce nu înțeleg eu este faptul că deși nimeni nu le interzice „iubirea de aproape”, practicanții acestui mod de amor simt nevoia să organizeze parade, să defileze ostentativ în fața semenilor lor și să-și arate implicit și agresiv orientarea sexuală. Din ceea ce știu eu, în lumea heterosexuală doar Japonia găzduiește un festival – hai să-i zicem de … specialitate – numit Kanamara Matsuri în cadrul căruia niponii se roagă pentru căsnicie prosperă și copii sănătoși. Or aceste deziderate se potrivesc precum musca în lapte cu comunitatea homosexuală. În primul rând pentru că traiul în comun a două persoane de același sex nu poate fi numit căsnicie și în al doilea rând, pentru că astfel de cupluri nu pot crește sănătos niște copii adoptați care sunt în mare dilemă atunci când trebuie să precizeze care-i mama și care-i tata sau care-i părintele 1 și care-i 2. Bineînțeles că sărmanii înfiați vor învăța de mici copii că dragostea fizică sau platonică este relația profundă dintre doi indivizi de același sex și ca urmare, fertilitatea sărbătorită de japonezi, nașterea determinată de uniunea dintre un bărbat și o femeie vor fi două noțiuni total abstracte pentru ei. Și atunci, în ce direcție se îndreaptă omenirea dacă acest „modus vivendi” se recomandă, se propagă și se încurajează uneori de la cel mai înalt nivel administrativ și statal? Logic și matematic analizând, e limpede că spre o depopulare masivă sau spre o lume anapoda proiectată în laboratoare și concepută în eprubete. Oricum ar fi, nu cred că este bine. La fel cum nu e bine să batjocorim sau să izolăm populația homosexuală care, adeseori este suficient de traumatizată psihic datorită dificultății de acomodare într-o lume majoritar heterosexuală. Deși problema e spinoasă tare, soluții de rezolvare sunt destule. În primul rând, drepturile unei comunități, ale unei minorități nu trebuie să contrasteze sau să „bată” drepturile majorității. De aceea, toleranța, cumpătarea și logica trebuie să guverneze orice drept. În acest sens, paradele homosexualilor trebuie să aibă loc concomitent sau în aceeași perioadă cu cele ale heterosexualilor (dacă acestea există!), traiul în comun dintre două persoane de același sex să aibă din punct de vedere legal aceleași consecințe ca și căsătoria dar să se numească unire, comuniune, parteneriat, oricum, dar nu căsătorie, iar în ceea ce privește adopțiile de copii, legea trebuie să precizeze un NU mare de tipar în dreptul acestui subiect. Cât despre unele recomandări privind LGBT venite din partea unora de prin conducerea UE, dați-mi voie să spun că sunt niște prostii care nu vor prinde la români indiferent ce proști ne vor conduce. Într-o țară cu o populație majoritară creștin ortodoxă va trebui să schimbăm ceva din vechea deviză ”nu vrem moartea păcătosului ci îndreptarea lui” și anume ”nu vrem nici moartea și nici îndreptarea păcătosului atunci când păcătuiește la el acasă, în patul lui, pe muzica lui și pe … cine vrea el”! Latinii aveau o vorbă: „Est modus in rebus”, adică este o măsură în toate. Și minoritate și majoritate ar trebui să țină cont de asta și să acționeze în consecință.