Pe la 1822, aflându-se încă în Moldova, comisul Ionică Tăutul scria „Planul pentru alcătuirea unei istorii a Moldovei în anii 1821-1822”:
„Titlul cărții să fie: A doa solie. Pentru că în adevăr, solii hotărîtoare de soarte Moldavviei, păn-acum au fost doî. Ce dintîi în vreme domnului Bogdan, spre închinare țării supt umbra și ocrotire Pre Înaltei Porți. Și ce al doile, acum, care dovedindu-ne de drept supuși, ni-au făcut a mai cîștiga niște drepturi pierdute fără nedejde de a le mai ave vreodată” (Ionică Tăutul (1795-1830). „Scrieri social-politice”, București, 1974, p. 100).
Prima solie era a străbunului său, Ioan Tăutu (d. 1511), logofăt pe timpul domniei lui Ștefan cel Mare și a lui Bogdan al III-lea. Bogdan al III-lea – scria Ion Neculce – „după ce au luat (…) domnia, au și triimis pre Tăutul logofătul sol la turci, când au închinat țara la turci. Și așè vorbăscu oamenii, că l-au pus viziriul de au ședzut înaintea viziriului pre măcat, și n-au fost având mestei la nădragi, că, trăgându-i ciubotile, numai cu colțuni au fost încălțat. Și dându-i cahfè, nu știè cum o va bè. Și au început a închina: „Să trăiască împăratul și viziriul!“. Și închinând, au sorbit felegeanul, ca altă băutură.”
Descendent din logofătul Ioan Tăutu, prin Simion Tăutu, vornic de Suceava, Ionică Tăutul este fiul vornicului de poartă Gheorghe Tăutu și al Elenei Ilschi, născut în noiembrie 1795 la Botoșani sau Brîndești. A împărțit cu doi frați și patru surori, moștenirea de la tatăl lor, lui Ionică Tăutul revenindu-i jumătate din moșia Brîndești (Blândești).
„A ridicat în plan” mai multe moșii din fostul ținut Putna și din Botoșani și primise o sumă de bani pentru a face harta Botoșanilor. Când și în ce împrejurări s-a intersectat drumul său cu al lui Vasile Iurașcu rămâne deocamdată necunoscut. Cert este că i-a împrumutat stolnicului o sumă de bani, pe care acesta i-a restituit-o în 1824. Numele lui Ionică Tăutul figurează în diverse relatări legate de Botoșani și după stabilirea sa definitivă la Iași, în 1822.
Având, inițial, rangul de căminar, anterior trimiterii sale de către domnitorul Ioniță Sandu Sturza la Constantinopol, în 1824, e ridicat la rangul de comis. Din Constantinopol, unde era „secretar la rezidența diplomatică a Moldovei, și ca un fel de sfătuitor al beizadelei Nicolae Sturza, capuchehaia și ostatecul țării la Înalta Poartă”, Ionică Tăutul face diverse afaceri fie cu postav, șaluri, piepteni, basmale etc. la Botoșani și Iași, fie cu export de sare în Turcia sau import, din Turcia, de untdelemn și săpun, având dughene în Iași și Botoșani.
Prin epitropii săi, spătarii Costache Lipan, Răducan Botezat și Grigorie Carp, încearcă să cumpere moșia Comănești din Bucovina, „baștina strămoșească”. Scrisoarea prin care le cere acestora „să-i epitropească veniturile și cheltuielile” e publicată în „Ionică Tăutul (1795-1830). Scrieri social-politice”, volum care răspundea, la apariția sa, în 1974, „necesității de a face cunoscute cele mai importante din scrierile social-politice ale comisului Ionică Tăutul” (p. 4), unul dintre autorii proiectului constituției „cărvunarilor”.
Ionică Tăutul, rămas izolat din cauza războiului ruso-turc la Constantinopol, neputând a se întoarce în țară, se stinge pe 20 aprilie 1830, pe țărmul Bosforului, unde a fost, probabil, înmormântat. În curtea bisericii din Blândești, pe la 1983, încă se aflau pietrele funerare de pe mormintele părinților săi, Gheorghe și Elena Tăutu. În biserica din Bălinești, ctitorită de logofătul Ioan Tăutu, se află mormintele străbunilor săi din secolele XV-XVI.
– Ala Sainenco, Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu
