spot_img
duminică, mai 5, 2024
AcasăSărbătoarea ZileiSfinții Apostoli Filimon, Arhip, Onisim şi Apfia

Sfinții Apostoli Filimon, Arhip, Onisim şi Apfia

Acești sfinți au viețuit pe vremea împăratului Nero. Au fost ucenici ai Sfântului Apostol Pavel și au pătimit pentru Hristos în Kolasia. Din Sinaxar aflăm că pe când își înălțau rugăciunile către Dumnezeu în sfânta biserică, împreună cu alți creștini, au năvălit asupra lor închinătorii de idoli. Atunci toți credincioșii care erau în biserică au fugit și au rămas numai Filimon, Arhip și Apfia, pe care, luându-i păgânii, i-au dus la Artoklis, făcătorul de pâine al Efesului. Sfântul Arhip a fost bătut aspru și străpuns cu cuțite peste tot trupul, de persoanele care treceau pe acolo. Sfântul Filimon a fost bătut fără milă şi, fiind lovit cu pietre, s-a săvârșit. Asemenea și Sfânta Apfia a fost ucisă cu pietre și în astfel de munci au trecut sfinții către Dumnezeu.

 

Sfânta Muceniță Cecilia

 

S-a născut la Roma din părinți foarte bogați. Făcând jurământul fecioriei înaintea lui Dumnezeu, Sfânta Cecilia a îmbrăcat pe dedesubtul hainelor strălucite la care o obliga rangul, cămașă aspră, semnul nevoințelor. Părinții ei au obligat-o însă la căsătoria cu păgânul Valerian, dar Cecilia, sfătuind-l pe mirele ei în noapte nunţii, l-a câștigat pentru dreapta credință. Acesta urmând sfatul ei, a mers la Episcopul Urban și s-a botezat. Valerian, mai târziu, l-a adus la Hristos și pe fratele lui, Tiburtie. Nu la mult timp după aceea frații au fost osândiți la moarte pentru credința lor. Deși fiind la locul de ucidere, acești frați minunați l-au dobândit pentru Hristos și pe comandantul gărzii, Maximus. Toți au dobândit cununa mucenicească. Sfânta Cecilia a îngropat cu cinste la un același loc sfintele lor trupuri. Ea a fost apoi adusă la judecată, căci neobosită propovăduia în rândul păgânilor dreapta credință. Fiind întrebată de către judecător care este sursa curajului ei, sfânta a răspuns: „Conștiința curată și credința neîndoielnică”. Sfânta Cecilia a fost osândită la moarte prin tăierea capului, luând cununa muceniciei împreună cu ceilalți aproape de anul 230. Sfintele ei moaște se află la Roma, în biserica închinată ei.

 

Preot Olivian SANDU

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
22.7 ° C
22.7 °
21.6 °
35 %
2.4kmh
58 %
Dum
22 °
lun
25 °
mar
24 °
mie
13 °
joi
11 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Liberalii au venit cu mesaje tematice pe tricouri, deci teoretic știu cum stă treaba. Mai trebuie să le spună și lui Iohannis, Ciucă.

EDITORIAL

A trecut și ziua de 1 Mai, cunoscută în trecutul din ce în ce mai îndepărtat drept și „Paștele comunist”. O zi destul de...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...