Recenta conferință organizată la hotelul Rapsodia cu prilejul așa numitei vizite de lucru a ministrului Daea în județul nostru ne-a demonstrat încă o dată că ai noștri guvernanți se situează într-o realitate total paralelă cu tot ceea ce se întâmplă și se mișcă în jurul lor. Întâlnirea cu fermierii botoșăneni a avut ca temă o direcție de-a dreptul hilară și halucinantă, dacă e să stabilim coordonatele ei prin ceea ce a vrut ministrul și ceea ce și-au dorit investitorii din agricultura județului. „Caravana cunoașterii”, așa s-a numit campania lansată de către Petrică al lor, cu mult fast, dar mai ales cu exagerat de mult … „pesedism”, întrucât la întrunire sala a fost plină cu membri de partid, fermierii putând fi numărați pe degete. Astfel, Planul Național Strategic 2023-2027, prezentat ca un adevărat El Dorado pentru fermieri, cu cele trei miliarde de euro prinse la rever, nu a reușit nicicum să elimine îngrijorarea și necazul de pe chipurile agricultorilor botoșăneni afectați până în rărunchi de o altă problemă, pentru care soluțiile salvatoare se pare că nu vor veni niciodată de la guvern. Este vorba de producția de cereale de anul trecut, care zace în depozite și pe care importurile nechibzuite din Ucraina au înmormântat-o efectiv. Este limpede că prețurile actuale la grâu practicate pe piață și anume 1,1-1,3 lei /kg nu acoperă absolut deloc cheltuielile efectuate în ultimul an când, se știe, motorina, îngrășămintele, erbicidele, dar și altele au cunoscut o urcare în spirală a prețurilor de achiziție. Pentru a înțelege situația din acest an, vă reamintesc că anul trecut grâul s-a vândut cu 1,7 lei/kg, în condițiile în care motorina era pe la 5-6 lei litrul. În plus, a concura pe piață cu grâul produs în Ucraina este din start un război pierdut, întrucât condițiile impuse fermierilor români de către normele europene sunt efectiv draconice comparativ cu libertatea totală în utilizarea îngrășămintelor sau a erbicidelor din țara vecină. Asta ca să nu mai pun la socoteală prețul carburantului care influențează și el substanțial prețul de producție. Așadar, sute de tone de cereale zac prin depozitele județului, producția viitoare bate la ușă, existând riscul de a nu avea locuri de depozitare, prețurile pe piață sunt așa cum sunt și ministrul Daea vine să le vorbească fermierilor despre ce mormane de bani se vor prăvăli înspre ei până în 2027! Chestia cu tichia de mărgăritar pentru chei (adică oameni cu calviție!) se potrivește mănușă cu vizita lui Daea la Botoșani și întâlnirea sa … istorică cu fermierii locului! Este evident că la momentul actual orice fermier cu cereale în stoc dacă s-ar apuca să vândă la prețul pieței atunci falimentul ar fi aproape inevitabil. În aceste condiții, fiecare dintre ei mai speră într-o minune, într-un program guvernamental care să-i țină cât de cât la suprafața viiturii create nu din vina lor, ci din cauza proastei gestionări a situației internaționale de către ai noștri guvernanți. Ai noștri guvernanți care nu numai că nu le-a întins o mână de ajutor, dar le-a mai dat și o lovitură direct în moalele capului, importând din Ucraina cereale ieftine, degrevate de orice condiții. Toate acestea se întâmplă în condițiile în care peste un miliard de oameni de pe planetă suferă și mor de foame. Oare nu era bine dacă chiriașul de la Cotroceni ar fi stabilit cu omologii lui din țările afectate de acest flagel anumite tranzacții, pe termen lung, cu banii eventual în rate, tranzacții care efectiv ar fi reprezentat niște colaci de … nu, nu de făină de grâu, ci de salvare pentru fermierii români? Oare nu ar fi fost normal ca orice produs care intră în România să respecte niște minime condiții? Din păcate, conducătorii săracilor planetei (mă refer la statele numite încă lumea a treia!) nu participă la concursurile de golf, schi sau tenis, adică locurile unde l-ar fi putut întâlni pe președintele României! Cu mare năduf și regret mă gândesc la Ceaușescu care, de bine de rău, găsea niște piețe exotice unde produsele românești, chit că nu excelau în calitate, își găseau cumpărători, începând de prin Africa și terminând prin America de Sud. Departe de mine vreun gând de regret după Ceaușescu, dar asta a fost realitatea trăită de o întreagă Românie. Revenind la vizita lui Daea, la scopul și urmările ei pe meleagurile botoșănene, se poate trage o concluzie extrem de grăitoare: ăștia sunt cu siguranță din alt film! Și nici măcar nu sunt actori, ci niște bieți figuranți!
Figurantul Daea – Dumitru MONACU, scriitor
De MonitorulBT
0
Deja ai votat!
Articolul precedent
Articolul următor
AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!
„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.
REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE
Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.
ARTICOLE SIMILARE
Editorial
Nesimțirea ca regulă, nu ca excepție – Ciprian MITOCEANU
Redacţia -
Am scris de multe ori despre lipsa de empatie de care sunt capabili românii și de fiecare dată s-a găsit cineva care să mă...
Editorial
Ziua Culturii Naționale, un moment de reflecție critică – Virgil COSMA, jurnalist
Redacţia -
Națiunea este o comunitate unită prin origine, limbă și cultură distincte, proprii. Adică este, în esență, o entitate culturală. Exact ce distrugem acum, cu...
Editorial
Homosexualii și realitatea – Dumitru MONACU, scriitor
Redacţia -
Tema asta cu homosexualitatea este unul din punctele propagandistice ale unora și nimic altceva. Oriunde în lume sunt homosexuali. Și albi și negri și...
Editorial
Calul de bătaie nu are concediu – Ciprian MITOCEANU
Redacţia -
Bugetul e costeliv rău de tot, dar asta nu înseamnă că băieții aflați la butoane iau măsurile care se impun cu adevărat. E drept,...
Editorial
Poezie, fotbal și politică – Dumitru MONACU, scriitor
Redacţia -
„Trăim în miezul unui ev aprins / Și-i dăm a-nsuflețirii noastră vamă. / Cei ce nu ard dezlănțuiți ca noi / În flăcările noastre...
Editorial
Cum a ajuns Crans-Montana să spele Colectivul – Ciprian MITOCEANU
Redacţia -
Anul 2026 a debutat cum nu se poate mai prost; dintr-o dată românii și-au dat seama că nu mai vor o țară ca Elveția...
Editorial
Drumul înapoi spre acasă – Dumitru MONACU, scriitor
Redacţia -
Când ești copil, casa părintească ți se pare o colivie. Pereții ți se par prea apropiați, curtea prea mică, iar satul – un fel...
Editorial
Ce și cât putem face – Virgil COSMA, jurnalist
Redacţia -
Trăim vremuri atât de fluide încât este greu de intuit ce se va întâmpla – pe plan politic, economic, social – măcar în zilele...
Editorial
Plug and play folcloric – Ciprian MITOCEANU
Redacţia -
E vremea sărbătorilor de iarnă când, cel puțin la nivel teoretic, ar trebui să fim mai buni și mai înțelegători, dar asta nu înseamnă...
Editorial
Plugușor 2026
Redacţia -
Aho, aho, copii și frați
Care gura o căscați
La tv și pe rețele,
Unde-aflați de toate cele,
Dați-vă toți mai aproape
Și nu mai clipiți din pleoape,
Închideți cu...
Editorial
Anul renunțărilor – Virgil COSMA, jurnalist
Redacţia -
România a traversat un an de zgomot public, scandaluri politice, corecții și improvizații, fără ca vreun moment să-i fi schimbat cu adevărat direcția. Nimic...
Editorial
Războiul cu realitatea. Etapa de cucerire – Cătălin MORARU, jurnalist
Redacţia -
Mă gândeam să scriu „război informațional”. Dar nu e bine, pentru că finalul războiului ar fi „pace informațională”. Ceea ce înseamnă liniște informațională, adică...
Editorial
Reformă cu uși închise și minți încuiate – Ciprian MITOCEANU
Redacţia -
În vârtejul iscat de dezvăluirile Recorder și „contrareforma” Justiției, care ar face orice să nu facă nimic din ceea ce ar putea să recredibilizeze...
Editorial
Prostia omenirii mileniului III – Dumitru MONACU, scriitor
Redacţia -
Neputința, neștiința și lipsa de voință sunt coordonatele ideale pe care hoinăresc frustrarea și invidia. Copiii alintați ai acestor două caracteristici exclusiv umane sunt...
Editorial
Provizoratul, o permanență – Virgil COSMA, jurnalist
Redacţia -
E sfârșit de an și din nou nu știm, și nici măcar nu putem bănui, ce ne așteaptă în anul care vine. De la...
Editorial
Istoria care se repetă prea des – Cătălin MORARU, jurnalist
Redacţia -
Pe 22 decembrie 1989 făceam 24 de ani. Mai aveam un pic și terminam facultatea, cunoșteam comunismul cu toate fazele sale hidoase și, evident,...
Botoșani
cer acoperit de nori
-2.8
°
C
-2.3
°
-3.9
°
74 %
2.7kmh
100 %
mar
-3
°
mie
-1
°
J
2
°
vin
-6
°
S
-8
°
CARICATURA ZILEI
POZA ZILEI
EDITORIAL
Redacţia -
Am scris de multe ori despre lipsa de empatie de care sunt capabili românii și de fiecare dată s-a găsit cineva care să mă...
POLITICĂ EDITORIALĂ
Politica editorială a Monitorului de Botoșani
Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...
ÎN ATENȚIA CITITORILOR
În atenţia cititorilor
Este foarte important pentru redacţia noastră să ofere cititorilor posibilitatea de a comunica cu noi rapid şi uşor. Astfel, pentru:
- a ne aduce la...
MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ
Codul de conduită al jurnalistului
În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise:
- Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...



