„Cei care uită trecutul sunt condamnați să îl repete”. Cugetarea lui George Santayana e cât se poate de reprezentativă pentru români. Le place să se laude cu inteligența națională – noi, românii, suntem cel mai deștept popor, cel mai descurcăreț, cel mai grozav -, dar nu se înghesuie să citească, să aibă parte de educație în adevăratul sens al cuvântului. Bine, de starea deplorabilă a educației se fac vinovați în primul rând guvernanții, și nu am în vedere doar proiectul eșuat „România educată”. Educația unui popor nu se face doar în școală, e nevoie de un efort coordonat al familiei, școlii, societății.
La repetarea greșelilor trecutului m-am gândit zilele acestea, când s-a reviralizat o intervenție de-a lui Cornel Dinu pe marginea a ceea ce s-a întâmplat în Decembrie 1989. Prima dată am auzit tâmpenia asta prin 2010, când „Procurorul” a clămpănit la o emisiune tv despre patriotismul lui Ion Iliescu. Acum, când dosarul Revoluției e plimbat între instanțe, se găsesc destui care să-i ia apărarea lui Iliescu, eventual să-l scoată erou național. Timpul a trecut și trece în continuare, amintirile se șterg și Iliescu, care nu va fi niciodată condamnat, va fi spălat de orice vină.
Astfel, „Procurorul” a vorbit – iar – despre patriotismul lui Iliescu și despre cum ne-a salvat acesta de intervenția sovietică. Cică până și Nina Iliescu și-a presat soțul să ne pună la adăpost de primejdia sovietică. „Ionele, orice, să nu care cumva să vină rușii, ne descurcăm singuri”. Și așa de bine s-a descurcat Iliescu, încât ne-a aruncat într-un haos și mai rău decât pe vremea lui Ceaușescu. N-a avut nevoie de ajutor extern pentru a frânge revolta celor care și-au dat seama cine e Iliescu într-o vreme când acesta era ridicat în slăvi. Mineri, servicii secrete… Da, se poate spune că s-a descurcat singur.
Cât de patriot a fost și este Iliescu? Cum spuneam, românii uită, iar asta o să ne aducă acolo de unde am plecat, dacă nu cumva mai rău. Personal, îmi amintesc cum individul a revenit în studioul televiziunii pretins libere și, rânjind cu gura până la urechi, a anunțat în direct că a vorbit la telefon cu Gorbaciov și acesta a fost de acord să-i trimită trupele speciale pentru a rezolva problema teroriștilor. Nu mi-au povestit alții, nu am văzut o înregistrare, l-am văzut în direct pe Iliescu tremurând de încântare că vin trupele sovietice. Din fericire, un militar – spre regretul meu, nu-i mai țin minte numele și nici gradul – a sărit cu gura la salvatorul nației și i-a spus că armata română are capacitatea de a se descurca singură, nu are nevoie de ajutor extern. Și așa de vehement și de implicat a fost, încât „salvatorul” Iliescu s-a schimbat la față și a bătut în retragere. Și-a supraevaluat capacitatea de persuasiune și a realizat că, dacă își cheamă prietenii, e posibil ca lucrurile să nu iasă așa cum și-a dorit. Dacă exista un consens la nivelul grupului care-și făcea numărul în fața camerelor de luat vederi, Iliescu ar fi fost și astăzi președinte.
Nu e cazul să uităm cine a chemat trupele sovietice, cine a chemat minerii și cine a organizat așa zisa revoluție când sute de oameni au fost sacrificați pentru a-i asigura lui Iliescu un loc în istorie. E clar, Iliescu are locul asigurat în istoria națională, însă nu e cazul să fie considerat erou, salvator de nație și patriot desăvârșit. Iliescu n-a dat niciodată doi bani – chiar și din ăia complet devalorizați – pe români, singurul lui interes a fost să aibă putere politică. De asta a ucis oameni la revoluție și după aceea, de asta a creat haos și a lăsat țara pe mâna tuturor lichelelor care, în schimbul privilegiilor, l-au sprijinit necondiționat în tot ceea ce a făcut și au grijă să nu fie condamnat.
România e în urmă de tot față de lumea civilizată și clasa politică nu știe ce să mai facă să frâneze parcursul european al țării. Iar asta ni se trage de la patriotismul lui Iliescu. Dacă în locul lui am fi avut parte de un patriot în adevăratul sens al cuvântului, astăzi ne-ar fi fost mai bine. Dar noi l-am vrut pe Iliescu și fantoma acestuia o să ne bântuie mult și bine, prin urmare nu e cazul să-i punem aureolă de sfânt.
