Despre cazul Budăi și implicarea acestuia în scandalul cu tentă sexuală s-au scris și se vor mai scrie încă mii de rânduri prin toate publicațiile sau pe rețelele de socializare. Tocmai din acest motiv abordarea subiectului ce ține capetele de afiș din toată media românească are, în opinia mea, niște conotații nu de natură sexuală ci … canibală. Pentru că, de fapt, toată această tevatură pare să fi pornit exact din fieful ministrului, adică partidul condus de Ciolacu, cel care, pasămite i-a sărit ulterior în apărare: „A dat un telefon unei colege de partid la două noaptea. Despre ce victimă vorbim?” Dacă în ultimii ani ne obișnuisem cu canibalismul de partid la liberali, iată că azi PSD-ul vine să ne surprindă cu noul meniu. Probabil sătui după festinul în care l-au servit la micul dejun al guvernării pe Orban, apoi la prânz pe Cîțu, liberalii își fac acum siesta, ultima se pare din postura de chiriași ai Palatului Victoria. Frica de biciul păstorului prezidențial care îi articulează de cum încep să miște în turmă a disciplinat liberalii cum nu s-a mai văzut aproape niciodată la un partid caracterizat mereu de contre, divorțuri politice și atitudini războinice. La PSD în schimb canibalismul a fost mereu prezent, să ne amintim pofta lui Năstase de a-l vedea fript pe Iliescu sau sacrificarea ca pe un gâscan a lui Geoană de către același Năstase, plus Ponta. Acesta din urmă a intrat și el în cătarea puștilor vânătorilor roșii, comanda „Foc” fiind dată de Dragnea, cel care a fost la rândul lui vânat (pe bună dreptate!) de către DNA. După această debarasare forțată, în capul mesei pesediste s-a așezat Viorica Dăncilă. Și ea a fost servită cu fulgi cu tot de către ai ei dragi colegi în frunte cu Ciolacu, imediat după pierderea alegerilor. Din acel moment încoace, pesediștii nu prea s-au mai mâncat între ei, făcându-ne să credem că au devenit peste noapte … vegetarieni. N-a fost să fie așa, recenta năzbâtie a ministrului Budăi deschizându-le unora pofta de mâncare. Cine or fi ei cu nume și prenume, nu avem cum să știm, dar logica ne îndreaptă ori spre cineva de la centru, ori spre cineva din organizația Botoșani care l-au vrut „fezandat”, știindu-se că în lupta pentru ciolanul cel mare nu există nici milă, nici scrupule, nici principii. Cert este că imaginea ministrului a fost șifonată rău. Oricum ar sta treaba, un sâmbure de adevăr sigur că există. Oricare ar fi fost situația, tăcerea asta cvasi mormântală care vine dinspre PSD nu dă bine sub nicio formă în ochii unui electorat extrem de suspicios și avid de sânge pe pereți. Cum sunt multe lucruri care trebuie să fie clarificate, punerea batistei pe țambal nu poate avea decât efecte devastatoare atât pentru ministrul Budăi, cât și pentru PSD. Nu am idee care a fost adevărul gol-goluț în acest caz, dar știu că la șuetele de partid se întâmplă adeseori păcate lumești, mai ales atunci când acestea au loc în zone oarecum ferite de ochii curioșilor. Să fim noi sănătoși câte funcții s-au tranzacționat prin paturile hotelurilor de lux unde „aspirantele” făceau de toate pentru partid. Or, în acest caz, din moment ce nu s-a întâmplat daravera deschizătoare de drumuri către posturile bine plătite, înclin să cred, repet, că niște canibali din partid au dorit să-l servească pe Budăi în suc propriu. Ceea ce se pare că au reușit, băgând-o la înaintare pe acea cuvioasă doamnă care, în timp ce-și spunea rugăciunea de seară în compania soțului, s-a trezit așa, din senin, cu un apel telefonic păcătos din partea ministrului. Acest aspect, plus înclinația către pahar precizate negru pe alb în Libertatea, îl cataloghează pe ministru drept afemeiat și bețiv, adică exact așa cum eu, botoșănean, nu-l știam. Din acest motiv îndoiala și neîncrederea îmi dau serios târcoale. Câțiva ani de ministeriat pot oare schimba profilul uman al unui individ? Răspunsul la această întrebare poate fi o parte din cheia problemei. Cealaltă parte este la Budăi, care trebuie să dovedească faptul că cineva i-a pus în cârcă anumite fapte. Explicația laconică a domniei sale („Este neadevărat și fals”) are nevoie de niște extensii, de niște argumente solide pentru a putea fi digerată de către publicul larg.
