spot_img
luni, aprilie 29, 2024
AcasăPrima PaginăSucces de răsunet la o competiţie de robotică

Succes de răsunet la o competiţie de robotică

Elevii pregătiţi de profesorul Luisian Grigore, de la Palatul Copiilor Botoşani, continuă seria succeselor de răsunet la competiţiile naţionale. În perioada 28-30 octombrie, echipa PACO a cercului de Fizică aplicată, automatizări, robotică a participat la cea de a XII-a ediţie a prestigiosului Concurs Naţional de Creaţie Tehnicǎ şi Robotică „Învăţăm să inventăm”, organizat la Iaşi.

„Aici s-au reunit numeroase echipe din ţară. Elevii şi-au prezentat proiectele realizate, fiind organizată şi o competiţie de roboţi de viteză şi luptă. Pentru obiectivitatea maximă a concursului, juriul a fost format din studenţi şi profesori universitari de prestigiu. Preşedintele juriului a fost profesorul universitar Ion Sandu, preşedintele Forumului Inventatorilor Români”, a declarat Luisian Grigore.

Elevii botoşăneni au prezentat trei proiecte, respectiv dispozitiv antrenamente militare, dispozitiv împotriva dăunătorilor şi dispozitiv automat de hrănire a animalelor mici. Acestea au fost apreciate de către juriu, departajarea făcându-se prin complexitate, originalitate, utilitate şi actualitate.

Totodată, roboţii elevilor botoşăneni au participat la toate categoriile din concurs, iar rezultatele sunt extraordinare. „Toate proiectele au fost premiate obţinând trei premii I la categoriile concursului şi toate cele şase premii I la competiţiile de robotică de viteză şi luptă (mini şi micro Sumo). Astfel, preşedintele Forumului Inventatorilor Români a înmânat echipei din Botoşani premiul special şi cupa”, a mai spus Luisian Grigore.

Echipa PACO îi are în componenţă pe George Ursu, Daian Clodnischi, Eduard Grigore, Tamara Sauciuc, Dorin Gigoruţă, Mihai Andrei Hudeşteanu, Tudor Anisie şi Vald Ciobîcă.

Aceste rezultate de excepţie, urmează celor şase premii I obţinute la Concursul Internaţional de Robotică „Robotor 2017”, din luna august.

În perioada 2-5 noiembrie, echipa PACO va participa la cel mai mare concurs internaţional de robotică din Europa – „Robochallenge”, iar între 22 şi 26 noiembrie, ei vor reprezenta judeţul la Salonul Naţional de Inventică şi Creaţie Ştiinţifică pentru Tineret ROMEXPO, Bucureşti. După aceste două competiţii importante, va avea loc la Botoşani ediţia cu numărul XII a Concursului Naţional de Construcţii Electronice „TEAM”.

 

– Virginia CONSTANTINIU

vconstantiniu@monitorulbt.ro

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
19.5 ° C
19.6 °
18.8 °
43 %
3.7kmh
0 %
lun
20 °
mar
20 °
mie
21 °
joi
22 °
vin
23 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Antrenorul FC Botoșani cățărat pe gard pentru ultimele indicații la meciul cu Dinamo.

EDITORIAL

De când am intrat în Uniunea Europeană banii au curs gârlă, mult peste 70 de miliarde de euro, continuă să vină și vor mai...

EPIGRAMA ZILEI

S-a enervat și a urlat De s-a cutremurat orașul Când și-a găsit soțul în pat Cu ... iepurașul!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...