Al nostru minunat copil botoşănean Rareş Prisacariu şi-a continuat traiectoria stelară şi în semifinalele show-ului ,,Românii au talent”, ridicând din nou sala în picioare. Dar nu despre capacităţile extraordinare ale copilului botoşănean vreau astăzi să vorbesc, ci despre bolnăvicioasa foame de imagine a unora care încearcă pe orice cale să se asocieze minunatului tablou în cadrul căruia luminează imaculat și radios micul prinț din Botoșani. Astfel, în urmă cu ceva timp, la resfințirea Bisericii „Sfântu Gheorghe”, minunatul copil a fost invitat pe scenă alături de înalte fețe bisericești, de președintele CJ și de primarul municipiului. Până aici, nimic deosebit. Ceea ce mi s-a părut de-a dreptul grotesc și oribil s-a întâmplat în momentul în care copilul, deplasându-se un metru înspre stânga scenei, a lăsat în afara cadrului importanții oameni din spatele său. Atunci, un preot, cu un gest pe care l-ar fi vrut părintesc, l-a dirijat pe copil înapoi, în centrul scenei, acolo unde înaltele oficialități priveau cu smerenie și mulțumire mulțimea adunată să vadă spectacolul. Și cum ei se considerau a fi parte din spectacol, e limpede că repoziționarea copilului de către prelat a fost nu necesară, ci de-a dreptul vitală. Această meteahnă a politicienilor noștri de a se agăța precum cârligul de rufe de către un veșmânt mai de soi, adică de o celebritate unanim recunoscută, a devenit un punct bine îngroșat, bolduit cum se mai spune, în programele lor de cucerire a simpatiilor partinice. Cum apare un sportiv, un artist, un cercetător sau alte asemenea cazuri care au ajuns pe piscurile domeniilor lor, hop și politicienii pe lângă ei. De parcă ar fi ajutat cu ceva prețioșii subiecți în activitățile lor! Iar când spun ajutor nu mă refer la vreun sprijin sporadic, izolat, pe persoană fizică, ci la politicile publice pe care aceștia le susțin, politici FA-LI-MEN-TA-RE pentru nație. În condițiile în care gruparea politică pe care o slujești este parte integrantă a dezastrului produs în țara asta în ultimele trei decenii, ce mesaj mai poți transmite personalităților în preajma cărora vă doriți să vă vadă mulțimea? O mulțime care, prostită și zăpăcită de cap, nu mai știe nici măcar unde e nordul, darămite să discearnă între bine și rău, între frumos și urât. Da, electoratul prezent la manifestări de acest gen este un electorat zombie (nu mi-e frică să spun adevărul dureros, întrucât nu voi candida niciodată pe lista vreunui partid pentru a avea nevoie de voturile lor bazate pe minciuni frumoase și promisiuni deșănțate!). Aș înțelege alăturarea unui politician botoșănean unuicanotor, de exemplu, dacă, în urma demersurilor sale ar urma să se construiască o bază deantrenament la Dracșani, de exemplu, sau, grație intervențiilor lui în forul legislativ ar rezulta o lege care să niveleze drumul tinerelor vlăstare către practicarea acestui sport și să asigure o bază tehnico-materială de antrenament și concursuri la standarde europene. Da, atunci măria sa politicianul ar avea tot dreptul să se afișeze lângă Simona Radiș, că tot am dat exemplu din domeniu sportului practicat de celebra noastră botoșăneancă. Dar așa, în afară de voturile gurilor cască, ce credeți că mai țintesc politicienii? Învățământ eficient și sigur? Locuri de muncă oneste pentru părinții copiilor minune? O viață demnă, mai bună și mai curată pentru locuitorii urbei? Răspunsul la toate aceste întrebări este clar, retoric. Băi de mulțime, asta vor ei fără să le treacă măcar o secundă prin minte că aceste băi mai mult îi murdăresc decât îi curăță și parfumează. Atâta vreme cât slujești de ani și ani un partid care nu-și poate depăși condiția de grupare de cumetrie, nu poți să te aștepți la respectul și susținerea oamenilor care gândesc cu capetele lor și știu să discearnă între bine și populism, între fapte și demagogie. O țară din care se pleacă în masă către tărâmuri unde respectul, ordinea, aprecierea corectă și de bun simț a valorilor, bunăstarea materială sunt cu adevărat obiective ale oamenilor politici de acolo, nu poate să ajungă la liman cu personaje politice avide doar de voturi, imagine și alte asemenea ținte de doi bani. Drept urmare, lăsați vârfurile nației în pace, nu le sufocați cu respirația voastră bâhlită de pesedism, penelism sau știu eu ce alt iz păgubos, altfel peste vreo douăzeci de ani veți rămâne singuri în țară. Vârfurile vor fi plecat, iar voi, dacă veți mai dori imagine, cu cine vă veți mai filma, cu cine vă veți mai poza? Doar cozi vor fi peste cea ce vă va ușura misiunea pentru că veți găsi destule prin sediile voastre de partid!
Imaginea cu coada – Dumitru MONACU, scriitor
De MonitorulBT
0
Deja ai votat!
Articolul precedent
Articolul următor
ARTICOLE SIMILARE
Editorial
Lecția otomană – Ciprian MITOCEANU, scriitor
Acum ceva zile, Marcelașul cel Viteaz a tras o fugă în Turcia, de unde a venit cu ceva vești bune: românii nu mai au...
Editorial
Publicitate – Dumitru MONACU, scriitor
Foarte puțină lume știe că de aici de la Botoșani, mai exact de la Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor, a pornit o modificare aproape...
Editorial
Au început dezvăluirile – Virgil COSMA, jurnalist
O știre care ar fi trebuit să zguduie o societate care-și dorește domnia legii a trecut la „și altele”, printre cele mult mai prizate...
Editorial
E chiar așa greu să fim mai buni decât ei? – Ciprian MITOCEANU, scriitor
România ca studiu de caz. Deși aleșii susțin cheltuirea responsabilă a banului public și fiecare premier se laudă cu blocarea angajărilor la stat, fac...
Editorial
Țara în care fusta e încă prea scurtă – Anamaria IONEL, editor
După Gala Superscrieri în care au fost premiați ziariștii, o jurnalistă a găsit curajul de a spune public că un fost coleg a violat-o....
Editorial
Mai există speranță… – Ciprian MITOCEANU, scriitor
Acum ceva vreme, aflat prin oraș, m-am intersectat cu Dan Doboș. Dan Doboș rapsodul; țin să fac această precizare deoarece vreau să atrag atenția...
Editorial
Voința politică – Dumitru MONACU, scriitor
Ori de câte ori vreun politician mai dezghețat sau mai vorbăreț este întrebat de ce el și ai lui nu repară nimic din noianul...
Editorial
Pe cine să credem – Virgil COSMA, jurnalist
Dacă în primii zece ani de după Revoluție presa a fost unul dintre principalele motoare ale profundelor schimbări sociale din România, de la o...
Editorial
Mătușa Maria, pâinea și circul – Dumitru MONACU, scriitor
În urmă cu vreo douăzeci de ani când la putere, în anul electoral, era punga cu ulei, zahăr sau făină, hâtra mătușa Maria din...
Editorial
Picătura de la pensii – Dumitru MONACU, scriitor
Atât de mult s-a scris, s-a comentat și s-a pălăvrăgit despre noua lege a pensiilor, încât dacă aș afirma că acest act legislativ reprezintă...
Editorial
România educată, faza pe improvizații – Ciprian MITOCEANU, scriitor
Vești „bune” pentru învățământul românesc. Săptămâna aceasta trebuia să intre în tipografii „Broșura pentru admiterea în liceu”, un document cât se poate de util...
Editorial
Desființați Eurovision-ul! -Dumitru MONACU, scriitor
O vorbă înțeleaptă, larg răspândită, spune că gusturile nu se discută. Sunt întru totul de acord că deosebirile structurale care există între oameni afectează...
Editorial
Ăștia chiar nu-și dau seama cât sunt de penibili? – Ciprian MITOCEANU, scriitor
Campanie electorală, desigur, astfel că nu trebuie să ne mire faptul că indivizii care visează să ne spolieze în următorii patru ani nu se...
Editorial
Cine, ce și cât plătește – Virgil COSMA, jurnalist
Bugetul de subvenții acordate partidelor aprobat de Guvern pentru 2024 este cel mai mare din istorie: 314 milioane de lei, sumă din care PSD...
Editorial
Politica ONG-urilor – Dumitru MONACU, scriitor
Nu am idee dacă și câți dintre dumneavoastră ați sesizat începutul schimbării de paradigmă din politica românească. Pentru că cel puțin aici la noi...
Editorial
La treabă, domnilor inventatori! – Dumitru MONACU, scriitor
Analizând toate trăsăturile și caracteristicile cu care oamenii au fost înzestrați de către Divinitate, constatăm lesne o corespondență clară cu lumea animalelor în ceea...
Botoșani
cer acoperit de nori
15.8
°
C
17
°
15.5
°
94 %
0.6kmh
100 %
mie
15
°
joi
22
°
vin
27
°
sâm
27
°
Dum
27
°
CARICATURA ZILEI
POZA ZILEI
În campanie se mai fac și din astea, că electoratul e atent și la oameni și la animale.
EDITORIAL
Acum ceva zile, Marcelașul cel Viteaz a tras o fugă în Turcia, de unde a venit cu ceva vești bune: românii nu mai au...
EPIGRAMA ZILEI
Moldoveanul și munteanul
Sunt frați buni cu ardeleanul
Doar Romanul e dușmanul
Unuia, numit Vâlceanu...
-Dumitru MONACU
HAPPY CINEMA
Happy Cinema vă invită să vă bucurați de o serie de filme captivante care vor aduce bucurie și zâmbete pe chipurile copiilor. Luna iunie,...
POLITICĂ EDITORIALĂ
Politica editorială a Monitorului de Botoșani
Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...
ÎN ATENȚIA CITITORILOR
În atenţia cititorilor
Este foarte important pentru redacţia noastră să ofere cititorilor posibilitatea de a comunica cu noi rapid şi uşor. Astfel, pentru:
- a ne aduce la...
MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ
Codul de conduită al jurnalistului
În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise:
- Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...