Școala din curtea bisericii – Dumitru MONACU, scriitor

Faptul că primele școli din lumea asta au luat ființă și au funcționat sute de ani în incintele sau în preajma lăcașelor de cult este știut de oricine care n-a băut cerneala în timpul orelor de clasă. Bineînțeles că procesul de învățământ era clar influențat de dogmele religioase specifice acelor așezăminte, aspect care nu făcea altceva decât să legitimeze apartenența trăitorilor de pe respectivele meleaguri la monoteismul religios al strămoșilor lor. Astfel, adepții islamismului se pot mândri cu cea mai veche universitate din lume fondată în anul 859 (Al-Karaouine din orașul Fes, Maroc) iar creștinii cu Universitatea din Bologna (1088), Oxford (1096), Salamanca (1134) sau cea din Paris fondată de Biserica Catolică în 1170. Cât privește România, prima universitate a fost fondată la Iași în 1860 dar dacă e să privim peste întreg arealul românesc atunci cel mai vechi edificiu de învățământ superior este „strămoșul” Universității din Cluj, respectiv Colegiul Major Iezuit înființat în orașul transilvan în anul 1581. Coborând în ierarhia didactică, prima școală românească își face apariția în anul 1583 la Brașov, în curtea Bisericii Sf. Nicolae. Nu aș fi făcut această incursiune sumară și stângace prin istoria edificiilor școlare și religioase dacă nu mi-ar fi ajuns la urechi o inițiativă de toată lauda a unui preot botoșănean și a familiei dumisale cu reprezentanți emblematici în mediul didactic. La 440 de ani distanță de la prima școală românească întemeiată în curtea unei biserici iată că în anul de grație 2023, tot în curtea unei biserici se întâmplă ceva extrem de important pentru comunitate: „Tabăra din curtea bisericii” este forma de organizare a unei școli de vară puse în practică de preotul paroh al Bisericii Sf. Dimitrie din municipiu, Ștefan Grădinaru. Astfel, 50 de copii având vârste între 7 și 14 ani sunt angrenați în tot felul de activități educative sub supravegherea profesorilor și educatorilor, spre bucuria lor dar și a părinților care, angrenați cu joburile lor, au câteva ore certitudinea că ale lor odrasle sunt în siguranță și desfășoară activități artistice, sportive sau distractive, sub directa îndrumare a unor cadre didactice. Faptul că toată această activitate (inclusiv o masă gratuită) stă sub semnul voluntariatului, reprezintă un aspect extraordinar de benefic pentru copii și familiile lor și extrem de nobil și creștinesc pentru organizatori. Din informațiile pe care le dețin, în municipiul Botoșani acest concept de școală de vară este pus în practică nu numai la Biserica Sf. Dimitrie ci și în alte lăcașe de cult dintre care amintesc Biserica „Vovidenia” (preot paroh Partenie Apostoaie) și Biserica „Sf. Ioan Botezătorul”. În condițiile în care vacanța atât de mult așteptată de către elevi reprezintă o adevărată provocare pentru părinți care ocupați până peste cap cu slujbele lor, se văd în imposibilitatea de a-și supraveghea copiii pe durata orelor de muncă, acest demers al slujitorilor bisericii este demn de toată lauda. Cât privește unele poziții de Gică Contra ale celor care nu prea sunt duși la biserică, vreau să subliniez ideea că omenii, de-a lungul istoriei au conviețuit în pace și armonie nu de frica polițiilor sau milițiilor ci de frica lui Dumnezeu, poruncile divine devenind ulterior literă de lege pentru autorități. Așadar, copiii nu sunt îndoctrinați așa cum ar susține cârcotașii ci sunt efectiv educați în spiritul învățăturilor creștin ortodoxe, învățături care guvernează viețile și activitățile a peste 90 la sută dintre români. Și așa cum ateismul dispare ca prin minune atunci când turbulențele zguduie avionul la zece mii de metri înălțime, aproape la fel ar trebui să ne miște vorbele ilustrului matematician și filozof francez Blaise Pascal care, în secolul 17 afirma: „ Dacă cred ca există Dumnezeu și El nu există, n-am pierdut nimic. Dar dacă nu cred că există și El există cu adevărat, atunci am pierdut totul.”  Iar faptul că biserica a început să vină către oameni ținând cont de necesitățile și dorințele lor, reprezintă fără îndoială o inițiativă demnă de toată lauda, o inițiativă care trebuie încurajată și susținută de către autorități în contextul actual al disoluției continue și cvasitotale ale valorilor morale din ciudata societate neomarxistă, progresistă și globalistă care prinde tot mai mult contur în fața urmașilor noștri. Oricât de moderni și emancipați am fi, valorile morale pe care ni le-au transmis din generație în generație înaintașii noștri nu trebuie abandonate și date la coș pentru că, în comparație cu noile curente, acestea și-au demonstrat cu vârf și îndesat utilitatea, menirea și rolul lor constructiv de-a lungul secolelor. Am făcut această paranteză exact din motivul de a contracara atitudinile ostile ale unora vizavi de o inițiativă extrem de utilă și benefică.