La anul ne așteaptă patru rânduri de scrutine electorale. Distracție de distracție, întrucât dintotdeauna campaniile electorale au captivat poporul. Cu mic cu mare, toată suflarea partinică este angrenată în montarea bannerelor, lipitul afișelor și răspândirea de fluturi sau fluturași. Apropo de lipirea afișelor, la orice partid se pot întâlni în mod frecvent două categorii de oameni din rândurile cărora … emană viitorii conducători: lipitori de afișe și … lipitori! De regulă, lipitorile se regăsesc pe listele electorale și nu oriunde, ci în partea superioară, dacă nu chiar în vârf. Și nicidecum pe lista neagră! Pe cea roșie, galbenă, verde sau alte nuanțe derivate. Din spusele unor candidați am înțeles că cel mai confortabil loc într-o listă este la jumătatea ei. Nu faci niciun efort (mai ales financiar!) comparativ cu primii care trebuie să tragă lista, sau cu cei de la coadă care sunt nevoiți s-o … împingă! Într-o perioadă, a apărut ca alternativă votul uninominal. Adică, tradus mot a mot, votul cu un singur nume. Și în acest caz partidele ne-au tras clapa! Se putea oare vorbi de vot uninominal în cazurile: Crin George Laurențiu Antonescu, Monica Maria Iacob Ridzi, Nicolae Bogdan Duvăz Niculescu, Sorin Ștefan Roșca Stănescu, sau Laszlo Bela Attila Kelemen? Nici pomeneală! Și dacă tot am ajuns la cei trimiși de noi în Parlament (cel puțin așa afirmă fiecare: pe mine m-au trimis aici alegătorii mei!) vreau să le reamintesc că e total falsă afirmația lor! Noi, poate așa, în glumă, le-am mai zis „Ia mai du-te-n … Parlament!”, dar de trimis, nu am trimis pe nimeni acolo… Pentru că, din câte știu, ca să ajungi candidat sau – mă rog! – parlamentar, trebuie în mod obligatoriu să prezinți un dosar care să cuprindă activitatea din ultimii … A.N.I.! Dacă dosarul e cu șină, șansele de a ajunge parlamentar sunt practic nule! Altfel se pune problema în cazul unui dosar … plic sau al unui dosar … D.N.A.! Știe toată lumea că principala miză a alegerilor o reprezintă accesul mai facil la banul public, la contractele cu statul. Tocmai de aceea, realizez acum cât de puternic e statul român comparativ cu cel american, de exemplu! Pentru că ei, americanii, cu tot cu cele 52 de state ale lor, nu reușesc performanțele noastre, dovada fiind Bechtel-ul care tot la noi a venit pentru afaceri cu statul! Dar asta e altă poveste… Revenim la … oile noastre! Campaniile electorale au sarea și piperul lor. Și nu numai atât … și zahărul lor și orezul lor și … gălețile lor! În această perioadă, promisiunile și amenințările merg braț la braț pe pietonalul … electoral. De la sloganuri precum „De mă veți vota /Pâine albă veți mânca!” s-a ajuns la mesaje total pragmatice gen „Dacă n-o să mă votați / Canal n-o să mai pupați!” Pe lângă această formă … sonoră de transmitere a mesajului electoral există și forma … vizuală. În acest caz se folosesc semnele electorale. Aceste semne sunt de regulă vizibile câteva zile până se … retrage vânătaia sau cucuiul ! Ziua de vot este punctul culminant al procesului electoral. De la prima oră a dimineții, tineri și tinere (în pensie, evident!) iau cu asalt secțiile de votare, fiind întâmpinați de echipa tehnică și verificați la … ACTE! ACTE, adică Autoritatea Națională de Turism Electoral care este organul ce coordonează mișcarea (doar viața e mișcare, nu?) autobuzelor și microbuzelor după graficul stabilit. După votul celor cu ACTE urmează celelalte categorii, până la cireașa de pe tort (sau de pe colivă în cazul votanților aduși de … dincolo!) adică votul cu urna mobilă. În acest caz, cei care se ocupă de urnă trebuie să fie foarte atenți pe perioada deplasării ca nu cumva urna să se încline și să se … aleagă praful! Scuzați, cenușa! Am vorbit de ACTE, dar nu v-am spus ce documente sunt necesare pentru a vota. Ele sunt: cartea de identitate, pașaportul și, după caz, certificatul de … deces! În cazul ultimului document, data eliberării lui trebuie să fie după 1989 pentru a fi luat în seamă. Din păcate, în ultima perioadă, D.N.A. a întreprins niște acțiuni vădit partizane prin care se dorește îndepărtarea de la … masa întocmirii listelor a Administrației Cimitirelor. Mare păcat! Celor plecați dincolo tocmai li se schimbase numele imnului din „Eroi au fost eroi sunt încă” în … „Electori au fost, electori sunt încă”.
Să mai și râdem – Votul și … potul – Dumitru MONACU, scriitor
De MonitorulBT
0
Deja ai votat!
ARTICOLE SIMILARE
Editorial
Ăștia chiar nu-și dau seama cât sunt de penibili? – Ciprian MITOCEANU, scriitor
Campanie electorală, desigur, astfel că nu trebuie să ne mire faptul că indivizii care visează să ne spolieze în următorii patru ani nu se...
Editorial
Cine, ce și cât plătește – Virgil COSMA, jurnalist
Bugetul de subvenții acordate partidelor aprobat de Guvern pentru 2024 este cel mai mare din istorie: 314 milioane de lei, sumă din care PSD...
Editorial
Politica ONG-urilor – Dumitru MONACU, scriitor
Nu am idee dacă și câți dintre dumneavoastră ați sesizat începutul schimbării de paradigmă din politica românească. Pentru că cel puțin aici la noi...
Editorial
La treabă, domnilor inventatori! – Dumitru MONACU, scriitor
Analizând toate trăsăturile și caracteristicile cu care oamenii au fost înzestrați de către Divinitate, constatăm lesne o corespondență clară cu lumea animalelor în ceea...
Editorial
Buzz House – o mizerie ipocrită – Ciprian MITOCEANU, scriitor
Din lipsă de ceva mai bun, zilele acestea am ajuns pe la Buzz House. Filmul, nu altceva... Și pot spune că m-am îngrozit de-a...
Editorial
Un nou omagiu Poetului… – Lucia OLARU NENATI, scriitor
…îl semnează recent unul dintre botoșănenii ce n-au încetat să caute, să cerceteze, să găsească, să îmbogățească amintirea mereu neodihnită a Luceafărului. Acesta se...
Editorial
Măsura corectă – Ciprian MITOCEANU, scriitor
Suntem în campanie electorală și mesajele curg gârlă din toate părțile. Problema e că sunt cam lipsite de substanță, din categoria „am marcat și...
Editorial
Cine ne sunt fariseii – Virgil COSMA, jurnalist
Majoritatea covârșitoare a creștinilor din România au serbat ieri și azi Învierea Domnului. Stabilirea datei pascale e complicată datorită utilizării unor calendare diferite în...
Editorial
Nostalgici, dar suciți – Ciprian MITOCEANU, scriitor
A trecut și ziua de 1 Mai, cunoscută în trecutul din ce în ce mai îndepărtat drept și „Paștele comunist”. O zi destul de...
Editorial
Avem „di tăti” aici în Botoșani! – Dumitru MONACU, scriitor
Respectând proporțiile, și recunoscând din start atipicul comparației, este posibil ca din punctul de vedere al celor implicați, depunerea dosarelor de candidaturi să fie...
Editorial
Promisiuni, realitate și scuze – Ciprian MITOCEANU, scriitor
Suntem în plină campanie electorală, deși până la startul oficial mai e ceva vreme. Candidații bombardează electoratul cu promisiuni care de care mai gogonate,...
Editorial
Despre incompatibilități – Dumitru MONACU, scriitor.
Eliminarea din cărțile Primăriei pe motive de incompatibilitate a medicului Cîrstoiu este doar praful în ochi pe care Ciolacu și ai lui ni l-au...
Editorial
Sensibili, dar și iertători de manipulat – Ciprian MITOCEANU, scriitor
Nu e prima dată când pomenesc de Cănuță-om sucit, acel personaj aparent inventat de Caragiale, dar cât se poate de reprezentativ pentru spațiul mioritic....
Editorial
Cum spargem cercul vicios – Virgil COSMA, jurnalist
De când am intrat în Uniunea Europeană banii au curs gârlă, mult peste 70 de miliarde de euro, continuă să vină și vor mai...
Editorial
Plutași versus vâslași – Dumitru MONACU, scriitor
În urmă cu aproape un an, mai exact pe 14 aprilie 2023, în „Monitorul de Botoșani”, apărea sub umila mea semnătură un editorial intitulat...
Editorial
Pârlacul Marcel și vicleanul Cătălin – Dumitru MONACU, scriitor
Dintre toți politicienii de top ai României de azi, Marcel Ciolacu este, fără îndoială, un personaj aparte care a înțeles cel mai bine ce...
Botoșani
cer acoperit de nori
16.6
°
C
16.6
°
16.6
°
47 %
4.9kmh
92 %
mar
14
°
mie
14
°
joi
16
°
vin
16
°
sâm
15
°
CARICATURA ZILEI
POZA ZILEI
Doina Federovici (foto stânga) a fost în campanie electorală și la târgul agro-zoo de la Popăuţi.
EDITORIAL
Campanie electorală, desigur, astfel că nu trebuie să ne mire faptul că indivizii care visează să ne spolieze în următorii patru ani nu se...
EPIGRAMA ZILEI
Ba-i subțire, ba e gros
Dar cu ... caracter frumos.
Și oriunde pe pământ
E ... purtător de cuvânt!
-Dumitru MONACU
HAPPY CINEMA
POLITICĂ EDITORIALĂ
Politica editorială a Monitorului de Botoșani
Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...
ÎN ATENȚIA CITITORILOR
În atenţia cititorilor
Este foarte important pentru redacţia noastră să ofere cititorilor posibilitatea de a comunica cu noi rapid şi uşor. Astfel, pentru:
- a ne aduce la...
MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ
Codul de conduită al jurnalistului
În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise:
- Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...