Sezonul estival a debutat de ceva vreme, dar știrile privitoare la concediile românilor par să fie tot cele de anul trecut. Sau de acum doi ani ori chiar mai mulți, nu prea mai importă; sunt aceleași știri cu alți protagoniști. Cele mai multe dintre virale sunt legate de prețurile nesimțite practicate pe litoralul românesc și nu numai. Dacă până nu demult „monopolul” unor astfel de știri era deținut de stațiunile de pe malul mării, în momentul de față s-au șmecherit și cei de la munte, în special cei care trăiesc din fraiereala turiștilor de pe Transfăgărășan. De vreme ce drumul este închis cea mai mare parte a anului, trebuie să trăiască și ei cumva, nu? O explicație cât se poate de românească și pe care trebuie să o accepți ca atare. Așa am pățit anul trecut, când am întrebat-o pe proprietara unei pensiuni unde aveam de gând să mă cazez dacă nu cumva are impresia că vreau să-i cumpăr șandramaua. Păi ce, aveți impresia că prețul este mare? La noi sezonul e de două luni pe an; trebuie să trăim și noi. Foarte convenabil mod de a trăi. Două luni de muncă mai mult decât suficiente pentru tot anul. Am schimbat România pe Bulgaria și nu am niciun regret. Vorba cântecului, „că un weekend la Mamaia e cât un sezon la Varna”.
În ciuda serviciilor de calitate îndoielnică și a prețurilor enorme, litoralul românesc e încă înghesuit; în perioada de caniculă s-a înregistrat un număr record de amatori de mare. Asta au consemnat televiziunile, dar dacă ne luăm după încasările fiscalizate e pustiu rău de tot. Dar nu e zi în care să nu se viralizeze o notă de plată exagerată. Și nici nu e tare greu să devii celebru după ce ai fost jecmănit la restaurantele de pe litoral. Fotografiezi bonul, îl distribui pe profilul personal și bagi un comentariu de genul „de banii ăștia îmi cumpăram trei porci și îmi hrăneam copilașii tot anul” și se găsesc amatori dispuși să ducă povestea mai departe. E interesant de remarcat că în cazul notelor de plată foarte umflate, cea mai mare parte a consumației este reprezentată de băutură. Zeci de sticle la doi-trei consumatori. Consumație de neam prost au spus unii și nu au greșit prea mult. Alții i-au îndemnat să caște ochii și nici ei n-au greșit, dar posesorii notelor astronomice au și venit cu explicația. N-au știut și n-au crezut că se poate întâmpla așa ceva, că nu s-au uitat bine la lista de prețuri și n-au sesizat că prețul e la suta de grame și nu la porție – o explicație cam subțire atunci când grosul notei e reprezentat de lichide cu grade. Fiind vorba de dependenți de rețelele sociale e cam greu de înghițit explicația cu „chiar nu am știut că se poate întâmpla așa ceva în România”. Garantat au citit despre cazuri asemănătoare și e greu de crezut că s-au abținut să nu-și dea cu părerea. Dar uite că li s-a întâmplat și lor și au avut grijă să afle toată lumea ce au pățit.
De ce se întâmplă astfel de „minuni” an de an? Se pare că de vină gena de masochist a românului, la care se adaugă și dorința de a epata. Vrea românul să arate că, în ciuda a ceea ce i s-a întâmplat, el a avut cu ce plăti, el sparge banii când se duce în concediu. Cele mai multe discuții privind concediile românilor nu sunt legate de ceea ce au vizitat, ce au făcut, ce i-a impresionat, ci de cât de mulți bani „au spart”. Faptul că preferă litoralul românesc cu prețuri nesimțite și condiții mizere e legat de bani. Își permit să plătească, ei sunt cineva, au bani, pot să achite o notă nesimțită și asta le dă dreptul să se plângă. Nu se plânge niciunul că n-a avut bani și în mentalitatea lor precară cei mai mulți dintre români îi invidiază în secret. Uite, domnule, a plătit aproape două mii de lei pentru o masă… Eu unul nici nu mai știu cum arată două mii de lei la un loc. „Incidentele” cu notele de plată stârnesc mai multă invidie decât compasiune și sunt destui care vor să fie validați astfel. Da, am fost jecmănit, am plătit cât nu face, dar spre deosebire de „săraki” eu am avut cu ce plăti.
