marți, mai 21, 2024
AcasăLocal BT32 de zile de doliu pentru Alexandra. Familia continuă să ceară dreptate...

32 de zile de doliu pentru Alexandra. Familia continuă să ceară dreptate (video)

Și în această seară botoșănenii s-au adunat în fața Prefecturii pentru a o comemora pe Alexandra, tânăra moartă pe patul de la Maternitate.

Prezenți sunt și soțul și copiii Alexandrei care încă își așteaptă mama acasă.

În cursul zilei de azi, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava introduce Spitalul Județean de Urgență ”Mavromati” Botoșani ca ”parte responsabilă civilmente” în cazul Alexandra Ivanov, tânăra care a murit pe 18 august în Maternitate.

Tot astăzi, avocata care reprezintă familia Alexandrei Ivanov a redactat o scrisoare manifest la adresa personalului medical, dar și a botoșănenilor care manifestează împotriva sistemului medical. Asta după ce o delegație a medicilor de la Maternitate au fost în audiență la Prefect, pentru a spune că se simt stresați de aparținătorii agresivi.

Alexandra Ivanov, în vârstă de 25 de ani, a murit pe 18 august, la nouă ore după ce a fost internată în Maternitatea din Botoşani. Ea era însărcinată în luna a treia şi ajunsese la spital cu ambulanţa după ce a acuzat dureri şi hemoragie. După moartea Alexandrei, Angel Călin, fostul manager al Spitalului Județean Mavromati din Botoșani, demis din funcție.

Toată tura care era de gardă în timp ce Alexandra era la spital a fost suspendată. Recent medicul care era de gardă, în urma audierilor a primit calitatea de suspect în dosar.

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
26.6 ° C
26.6 °
26 °
36 %
8.9kmh
67 %
mar
25 °
mie
24 °
joi
25 °
vin
26 °
sâm
24 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Când te gândești la Cel de Sus şi aștepți să se gândească și El la tine măcar în campania electorală.

EDITORIAL

Știți treaba aia cu „ai grijă ce-ți dorești că s-ar putea să ți se întâmple”? Ei bine, după ani întregi în care am tot...

EPIGRAMA ZILEI

Stătea pe un șezlong, la soare, În slip și fără sutien Și-avea un bust atât de mare Că da pe-afară din ... catren! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...