Cultură, bani și pe deasupra, politică – Dumitru MONACU, scriitor

Dintotdeauna am fost fascinat și oarecum mirat în sens pozitiv firește, de pragmatismul, realismul și eficiența americanilor. Cam tot ce se mișcă peste ocean pornește de la niște principii extrem de clare și precise de care europenii s-au lepădat de multă vreme. Profitul și necesitatea merg acolo mână în mână, nimic și nimeni neapucându-se de vreo activitate dacă aceasta nu este de folos și dacă nu aduce bani. Ceea ce deosebește radical America de Europa și implicit de România este cultura. Acolo, în țara tuturor posibilităților nu am auzit să fie subvenționate de către stat activități culturale care nu produc nicio centimă așa cum se întâmplă în Europa. Film, teatru, pictură, muzică, literatură, sculptură dar și alte ramuri și rămurele ale artei își găsesc calea spre public prin organizații private care, promovând valori adevărate și nu pârâte, scot bani grei din aceste activități. Astfel, în SUA, cine produce un film bun, o carte interesantă sau o melodie de top automat câștigă o grămadă de bani, valoarea fiind pe deplin răsplătită. Deși câteodată și acolo lucrurile o mai iau razna în sensul că la licitații se vând uneori banane puse în ramă cu milioane de dolari, numitorul comun al activităților artistice rămâne fără discuție, valoarea. În Europa de o bună bucată de timp, statele subvenționează multe activități culturale, aceste eforturi colective ale societății deviind de la scopul nobil și măreț, acela de culturalizare programată a maselor, către kitsch-uri și non valori. La noi la români, situația este și mai hilară decât în Europa în sensul că există activități, ramuri culturale care pot produce o grămadă de bani dar nu sunt valorificate așa cum trebuie. Se subvenționează în schimb, cu elan stahanovist, instituții de cultură generatoare doar de acte culturale de mâna a doua și asta nu din cauza lipsei potențialului uman sau artistic ci din cauza managementului pus mereu în slujba politicului și niciodată în slujba valorilor autentice. În acest sens mă miră o știre apărută pe pagina de FB a Centrului Creației Botoșani (CJCPCT Botoșani) și preluată de aproape toată mass media locală prin care suntem anunțați că din lipsă de fonduri, Consiliul Județean Botoșani anulează două manifestări culturale devenite tradiționale la sfârșit de an și anume  Festivalul „George Hazgan” și Festivalul Datinilor și Obiceiurilor de iarnă. Având în vedere faptul că gestionarea tuturor instituțiilor de cultură din județ este apanajul PSD, o întrebare mă frământă: dacă tot nu sunt bani pentru anumite evenimente culturale, de ce la sărbătoarea Filarmonicii nu s-au încasat bani la intrare, în condițiile în care majoritatea celor prezenți în sală ar fi dat cu drag câteva sute de lei pe un bilet? Apoi, de ce trebuia să i se umple punga lui Clayderman în august dacă Primăria și CJ nu stăteau prea bine cu banii? O inițiativă echivalentă cu integrarea contra multor teancuri de euro a veteranului Michel Platini în lotul lui FC Botoșani! Dacă nu știți, cu suma de bani cheltuită atunci se puteau organiza nu unul ci două trei festivaluri dintre cele anulate. Bașca anumite comisioane extrase de către unii! Concluzia nu este greu de dibuit. Cu excepția acțiunilor private, toate evenimentele culturale care se desfășoară în Botoșani cresc la umbra politicii. O umbră grea, de nuc bătrân, care va împiedica întotdeauna să răsară din solul nostru bogat, valorile autentice. Avem o mulțime de scriitori, pictori, actori, muzicieni valoroși care ar putea lesne umple săli de spectacole sau scene dar de cele mai multe ori în locul lor sunt băgați în față, pe bani publici, artiști de doi lei sau chiar expirați de tot, așa cum a fost cazul pianistului la care făceam referire. Și dacă tot am amintit de valoare, atunci oamenii angrenați în perpetuarea tradițiilor noastre populare chiar sunt de admirat, munca și pasiunea lor fiind elementele definitorii în prezentările stradale și nu banii. Iată de ce, este vizibilă de la o poștă influența politicului în desfășurarea evenimentelor care ar trebui să fie ca poziție,exact paralele cu această molimă, această pecingine națională numită politică. Revenind la subvenționarea instituțiilor de cultură, consider că o corelare între încasări și fondurile publice ar trebui să fie prima grijă a managerilor acestor instituții. Ei nu ar trebui să umble cu „sărut mâna” la Primărie sau CJ ci ar trebui să gestioneze o sumă fixă și una variabilă în așa fel încât impactul în comunitate să fie maxim. Dacă acest lucru s-ar întâmpla, atunci cu siguranță ar apărea ca sponsori și reprezentanți ai mediului de afaceri care nu vor mai avea dubii în legătură cu destinația banilor lor. Dar, repet, aceste probleme nu au rezolvare politică. Așa că, stimați manageri care vă ocupați de festivalurile anulate, încercați, evident dacă vă permite tutela politică, să abordați și nepolitic finanțările de care aveți nevoie.