miercuri, mai 15, 2024
AcasăEditorialO momeală electorală - Virgil COSMA, jurnalist

O momeală electorală – Virgil COSMA, jurnalist

Proiectul noii legi a pensiilor, convenit după negocieri cu Comisia Europeană (CE), stabilește printre altele majorarea stagiului de cotizare și a vârstei de pensionare, la fiecare trei ani, în funcție de creșterea speranței de viață. Deși este discutabil, nu acest aspect este cel mai îngrijorător în cuprinsul noului proiect de lege, ci partea care se referă la mecanismul de frânare a creșterii nesustenabile a pensiilor și a majorărilor intempestive din anii electorali. Proiectul face referire la limitarea cheltuielilor cu pensiile raportat la PIB, dar fără să menționeze vreun procent. Cum ne aflăm tocmai într-o asemenea situație, guvernanții noștri au decis să ignore negocierile cu CE, anunțând – în bună tradiție românească, respectată cu sfințenie de toate guvernările anterioare – măriri intempestive tocmai înainte de alegeri.

Bine, creșterea pensiilor – îndeosebi a celor mici, care constituie grosul cantitativ, nu și cel calitativ – era imperios necesară. Dar nu haotic și nu în formule care, spun specialiștii, nu pot fi aplicate. Consiliul Legislativ a dat aviz pozitiv proiectului legii, dar a redactat peste 100 de observații, fiind indicate numeroase neclarități. Practic, forul care are rolul de a analiza și aviza toate actele normative pune majoritatea parlamentară să rescrie legea trecută de Senat pe repede înainte și care urmează să fie discutată și votată în zilele care urmează în Camera Deputaților. La rândul lor, liderii principalelor uniuni sindicale nu fac doar observații, ci trec direct la amenințări cu pâra la CE în cazul adoptării proiectului propus în forma actuală.

Dacă juriștii se referă la formulări imprecise, sindicaliștii la inechitatea sistemului propus, economiștii se arată indignați in corpore de lipsa surselor de finanțare. Ei demonstrează cu cifre și date concrete că, și din punct de vedere financiar, proiectul este inaplicabil în lipsa creșterii brutale a taxelor și impozitelor. Cum acestea din urmă sunt deja copleșitoare pentru majoritatea populației, rezultă că ceea ce propune acum coaliția majoritară este pur și simplu imposibil de aplicat. Noua lege prevede majorarea cu 40% a fondului de pensii în 2024, ceea ce ar presupune un efort bugetar sustenabil doar prin împrumuturi și – ceea ce provoacă cea mai mare îngrijorare – o mărire a TVA. În mediile economice se vorbește deja despre eventualitatea unui 25%.

Chiar apelând la împrumuturi și renunțând la investiții, pare imposibil ca guvernul să găsească atâția bani într-o perioadă atât de scurtă fără să dezechilibreze din temelii economia națională. Nu prea există măsuri care să aducă atâția bani la bugetul de stat în afară de o majorare semnificativă de taxe, accize și TVA. Drumul spre impozitarea progresivă a veniturilor și impozitarea suplimentară a capitalului, creșterea impozitului pe dividende și pe profit plus eliminarea oricărui tip de facilitate este inevitabil. Toate astea duc la scumpiri, astfel încât creșterea costurilor vieții de zi cu zi va anula măririle anunțate, într-o spirală care se numește inflație. Rezultatul este întotdeauna același, respectiv sărăcirea generală, pe toate palierele sociale.

Mărirea pensiilor este mai mult decât necesară, dar nu așa. Specialiștii din toate ramurile avertizează că legea, în forma actuală și pe cale de a fi votată și la Camera Deputaților, este imposibil de aplicat. Nu am uitat că în ultima zi de mandat coaliția Dreptate și Adevăr, concretizată în cabinetul Tăriceanu, a dat o lege prin care salariile din învățământ creșteau peste noapte cu 50%, fiindcă urmau alegerile. Ea nu a putut fi aplicată, niciodată. Așa fac și cei de acum. Doar că românii nu mai sunt cei din 2008, iar mediile de informare sunt cu totul altele. Astfel încât am înțeles imediat, cu toții, că aceasta nu este decât o nadă electorală.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
11.5 ° C
14.6 °
11.1 °
48 %
2.2kmh
100 %
mie
11 °
joi
17 °
vin
20 °
sâm
15 °
Dum
23 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Tot ăsta rămâne cel mai bun sistem antifurt la români. Mai ales că e și ieftin.

EDITORIAL

O vorbă înțeleaptă, larg răspândită, spune că gusturile nu se discută. Sunt întru totul de acord că deosebirile structurale care există între oameni afectează...

EPIGRAMA ZILEI

Au plecat toți în vacanță Chiar de nu și-au fixat ruta, Au lăsat în schimb, în clanță, Un bilet : NEAM DUS CU PLUTA !   Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...