luni, iunie 16, 2025
AcasăLocalZeci de vârstnici internaţi din cauza pneumoniilor

Zeci de vârstnici internaţi din cauza pneumoniilor

Virozele continuă să facă victime printre botoşăneni. În cea de-a doua săptămână a noului an, 1561 de persoane au fost diagnosticate cu afecţiuni respiratorii, iar 169 dintre acestea au avut nevoie de internare în spital.

989 de persoane au fost diagnosticate cu infecții acute ale căilor respiratorii superioare, iar 12 dintre acestea au avut nevoie de internare. Aproape jumătate dintre bolnavi, respectiv 492, sunt copii cu vârste cuprinse între 0 şi 14 ani. Alţi 315 bolnavi au între 15 şi 49 de ani, în timp ce restul au peste 50 de ani.

Cei mai mulţi bolnavi care au avut nevoie de internare în spital au fost diagnosticaţi cu pneumonie. Astfel, dintre cele 476 de persoane care au primit acest diagnostic, 142 au rămas în spital. De această dată cele mai multe cazuri au fost înregistrate în rândul persoanelor cu vârste peste 65 de ani, respectiv 97.

De asemenea, 96 de persoane au fost diagnosticate cu gripă în urma testelor rapide. 15 dintre acestea au avut nevoie de internare în spital. Cele mai multe multe cazuri au fost înregistrate în rândul copiilor cu vârste cuprinse între 2 şi 4 ani.

Centre de permanență disponibile pentru cei cu viroze respiratorii

Medicii le recomandă oamenilor să aibă mare grijă la alimentație şi la igienă. De asemenea oamenii trebuie să se îmbrace corespunzător temperaturilor de afară și să evite aglomerările.

Pentru ca pacienții să nu aștepte ore în șir la camerele de gardă, pentru a fi consultați, Direcția de Sănătate Publică Botoșani recomandă populației să se adreseze medicilor de familie și centrelor de permanență din județ.

În afara programului medicului de familie, se poate solicita o consultație la centrele de permanență fixe LCD-MED – BOTOȘANI strada Independenței nr. 7, PRUTMED – AVRĂMENI, TRUȘEȘTI, DOR-MED – DOROHOI strada Poștei nr. 7, NORD-EST – HAVÎRNA, DARABANI strada Tudor Vladimirescu nr. 12, CEMED – CRISTEȘTI, BUCECEA strada Nicolae Iorga nr. 19.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
23.7 ° C
23.8 °
23.3 °
50 %
3.3kmh
99 %
lun
29 °
mar
23 °
mie
24 °
J
25 °
vin
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

După câte materiale au rămas, mai e un pic și se termină.

EDITORIAL

Este limpede că, indiferent cine și cum va ajunge la Palatul Victoria, dacă viitorul guvern nu aplică imediat și fără concesii măsurile pe care...

EPIGRAMA ZILEI

Eu îmi apăr bogăția Funcția, contul și neamul Și de-aceea am pus hamul Pe voi și pe România...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...