spot_img
duminică, aprilie 28, 2024
AcasăLocalMedicii de familie din Botoşani ameninţă cu proteste în stradă. Ce nemulţumiri...

Medicii de familie din Botoşani ameninţă cu proteste în stradă. Ce nemulţumiri au

După protestele organizate în stradă de fermieri şi transportatori, medicii de familie ameninţă că vor recurge la o măsură similară. Cei 140 de medici familie din judeţul Botoşani au refuzat în unanimitate să semneze noul Contract cadru propus de Casa Județeană de Asigurări de Sănătate începând cu 1 februarie.

Decizia a fost luată în cadrul unei ședințe desfășurate luni, la sediul Colegiului Medicilor din Botoșani. Medicului Constantin Didi Moșneguțu, președintele Colegiului Medicilor Botoșani, a anunţat că a fost stabilit şi un calendar de proteste sincronizat cu cel de la nivel național. Participanții au convenit ca acțiunile de protest să aibă loc în afara orelor de program ale medicilor de familie, pentru a minimiza impactul asupra pacienților.

La nivel județean, medicii de familie vor picheta Prefectura și sediul Casei Județene de Asigurări de Sănătate. Preşedintele Colegiului Medicilor a mai spus că până la data de 1 februarie, nu se va închide niciun cabinet, însă după această dată acest lucru nu mai poate fi garantat.

Medicii de familie așteaptă rezultatele întâlnirii programate pe 18 ianuarie la Casa Națională de Asigurări de Sănătate, unde se va discuta această problemă, iar în funcție de rezultatele obținute, aceștia vor decide cum să acționeze în continuare.

Venituri reduse pentru medicii de familie

Medicii de familie din mai multe județe protestează în această perioadă, nemulțumiți de faptul că Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate pregătesc, de la 1 februarie, reducerea veniturilor cabinetelor de medicina familiei și a celor de specialitate cu practică independentă. Medicii spun că această măsură le va reduce salariile chiar și cu 30%.

CNAS a propus joi, 11 ianuarie, valori mai mici pentru punctele per capita (pentru fiecare pacient) și per serviciu pentru medicina de familie și ambulatorie (policlinici), scrie Europa Liberă. Instituția responsabilă de decontarea serviciilor medicale din România a motivat decizia „ținând cont de bugetul aprobat pentru 2024”. Actuala propunere a CNAS este ca medicii de familie să primească 7,7 lei pentru fiecare pacient pe care îl au pe listă, față de 12 lei cât era în 2023.

Pentru punctul per serviciu medical în asistența medicală primară vor primi 6,2 lei, față de 8 lei în 2023. În cazul policlinicilor, medicii de ambulatoriu vor primi pentru punctul per serviciu medical 3,3 lei, față de 4,5 lei în 2023.

Prin aceste scăderi de prețuri, un medic de familie care are, de exemplu, 2.000 de pacienți pe listă va primi aproximativ 7.000 de lei pe lună, comparativ cu 10.000 de lei lunar cât primea în 2023.

Prețul pentru o consultație decontată de CNAS va fi de 34 de lei, în loc de 44 de lei. Asta înseamnă că pentru serviciile medicale, un medic de familie care are 2.000 de pacienți, de exemplu, va primi în jur de 24.000 de lei, în loc de 30.000 de lei. Bugetul pentru consultații variază în funcție de numărul de consultații dintr-o lună.

 „Corect este să-i plătim mai bine pe medicii care muncesc serios!”

Reducerea propusă de CNAS pentru medicina de familie și ambulatorie vine în contextul în care premierul Marcel Ciolacu a declarat joi că sunt suficienți bani în sănătate și că a deblocat 8.800 de posturi pentru spitale. Tot Ciolacu a spus că medicii trebuie să ofere „servicii mai bune pentru pacienți, un plus de empatie și de responsabilitate”.

„Asta este valabil și pentru medicii de familie. Bani avem, dar corect este să-i plătim mai bine pe medicii care muncesc serios! În așa fel încât serviciile prestate efectiv să primeze în fața plății pe liste de pacienți, adică pentru niște nume puse pe o hârtie!”, a spus Marcel Ciolacu joi, la ședința de Guvern.

În România, potrivit statisticilor de la Societatea Națională de Medicină de Familie, sunt 9.200 de medici de familie, ceea ce înseamnă că în multe zone ale țării nu există medici de familie. Acest lucru duce la aglomerarea spitalelor din marile orașe.

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
14.2 ° C
14.4 °
12.2 °
83 %
0.5kmh
0 %
Dum
21 °
lun
20 °
mar
20 °
mie
21 °
joi
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

Schimbările „spectaculoase” în cadrul strategiilor electorale ale partidelor apărute pe ultima sută de metri sunt semne că, pe undeva, societatea dă semne de revenire...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...