„Vă chem pe toţi să colaborăm pentru o Românie unită în jurul unui ideal comun, al unui proiect comun”, preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu. „România a făcut paşi înainte şi vă asigur că în 2018 va grăbi pasul. În 2017 românii au trăit mai bine ca în 2016, iar în 2018 vor trăi mai bine ca în 2017. Asta este grija şi obligaţia guvernării noastre”, preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea. „România trebuie să însemne mai mult decât «tu» sau «eu», decât «ei» sau «voi»… Numai împreună, uniţi şi solidari, putem ţine vie conştiinţa românească şi putem duce România 100 de ani mai departe”, premierul Mihai Tudose. „O Românie unită în jurul unui ideal comun”. Care o fi aia în viziunea lui Tăriceanu? La ceea ce am văzut anul trecut „trebuie să fie o Românie unită” în jurul celor care violează justiţia pentru a-i scăpa pe marii prădători ai ţării de „braţul lung” al acesteia. „O românie unită în jurul” celor care au inventat poveştile cu spioni, cu „state paralele”, doar pentru a-i scăpa pe hoţi şi corupţi basma curată. „România a făcut paşi înainte… În 2017 românii au trăit mai bine ca în 2016”. Aşa o fi oare, cum spune Dragnea? Vă aduceţi aminte ce investiţie majoră a fost finalizată anul trecut, câţi kilometri de autostradă au fost făcuţi şi daţi în folosinţă? Sau măcar de drumuri expres sau naţionale reabilitate? Nu vă chinuiţi, pentru că nu aveţi ce să vă aduceţi aminte. Da, au crescut salariile bugetarilor, dar cu ce preţ oare. Zero investiţii, inflaţia a sărit spre 3%, benzina şi motorina sunt mai scumpe ca în 2016, la fel şi mâncarea şi celelalte lucruri de primă necesitate, Robor a crescut de 2,25 de ori, cursul euro a sărit spre 4,7 lei, ambele umflând ratele la credite, iar deficitul bugetar cu greu se încadrează (dacă se va încadra) la sfârşitul anului 2017 în pragul stabilit cu Uniunea Europeană. Deci, nivelul de trai, în general, a scăzut. Nu l-au simţit politicienii şi o serie de bugetari a căror lefuri au crescut la niveluri ameţitoare, dar restul, adică majoritatea pensionarilor, angajaţii la privat şi micii întreprinzători au resimţit în plin această scădere de nivel de trai. Poate că ar trebui şi Dragnea să înţeleagă că România nu se rezumă doar la cei 1,3 milioane de angajaţi la stat, la cei 100.000 de pensionari cu pensii speciale şi la cele câteva zeci de mii de politicieni din administraţia centrală şi locală. România reală îi cuprinde şi pe cei patru milioane de angajaţi în mediul privat şi pe pensionarii de asigurări sociale şi pe copii, adică pe noi toţi ceilalţi care nu stăm cu mâna întinsă. „România trebuie să însemne mai mult decât «tu» sau «eu», decât «ei» sau «voi»”. Premierul ne cere să fim uniţi, solidari, dar oare la 100 de ani de la marea unire, mai avem conştiinţa naţională, a unui stat unitar sau sunt doar vorbe goale care dau bine? Faptele din ultimele două decenii ne arată că numai de unitate nu se poate vorbi în România. Moldova, motorul unirii statelor române şi la 1859 şi la 1918, a fost dată uitării. A fost condamnată la sărăcie prin tăierea investiţiilor din zonă şi izolarea ei, iar ultimul exemplu este cel de la votarea bugetului pe anul acesta, când i-a fost alocat doar 2,32% din bugetul Ministerului Transporturilor pentru investiţii, în timp ce celelalte regiuni istorice au avut parte de alocări mult mai generoase. Şi asta ca să nu mai vorbim de Autostrada Ungheni – Târgu Mureş – Iaşi care se va face la Sfântu’ Aşteaptă, mai ales că acum politicienii PSD ne livrează o nouă gogoriţă Iaşi/Bacău – Braşov, care e programată a se face undeva după 2021, când cine ştie cine va fi la putere şi cine ştie ce idei năstruşnice va avea. În concluzie, sună bine mesajele de Anul Nou ale politicienilor, care sunt meşteri la învârtitul cuvintelor fără substanţă, vorba lui Eminescu: „E uşor a scrie versuri/ Când nimic nu ai a spune/ Înşirând cuvinte goale/ Ce din coadă au să sune”.
Cuvintele goale din noaptea dintre ani – Marius ILINCARU editor
De MonitorulBT
0
Deja ai votat!
Articolul precedent
Articolul următor
AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!
„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.
REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE
Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.
ARTICOLE SIMILARE
Editorial
Prostia omenirii mileniului III – Dumitru MONACU, scriitor
Redacţia -
Neputința, neștiința și lipsa de voință sunt coordonatele ideale pe care hoinăresc frustrarea și invidia. Copiii alintați ai acestor două caracteristici exclusiv umane sunt...
Editorial
Provizoratul, o permanență – Virgil COSMA, jurnalist
Redacţia -
E sfârșit de an și din nou nu știm, și nici măcar nu putem bănui, ce ne așteaptă în anul care vine. De la...
Editorial
Istoria care se repetă prea des – Cătălin MORARU, jurnalist
Redacţia -
Pe 22 decembrie 1989 făceam 24 de ani. Mai aveam un pic și terminam facultatea, cunoșteam comunismul cu toate fazele sale hidoase și, evident,...
Editorial
Adevărul spus pe față, pedepsit din spate – Ciprian MITOCEANU
Redacţia -
Chiar dacă scandalul pe Justiție mai are până să se încheie, se pot trage niscaiva concluzii și se pot face niscaiva speculații privind viitorul...
Editorial
Strâmbul drum de la politică la justiție și retur – Dumitru MONACU, scriitor
Redacţia -
Săptămâna care a început imediat după derularea scrutinului electoral parțial părea să încheie cumva o perioadă agitată plină ochi cu tot felul de evenimente....
Editorial
Patrioții și hoții – Cătălin MORARU, jurnalist
Redacţia -
De când a apărut documentarul „Justiție capturată” al celor de la Recorder urmăresc reacțiile „patrioților” de care s-a umplut România în ultimii ani.
După apariția...
Editorial
Bisturiul postelectoral – Dumitru MONACU, scriitor
Redacţia -
Din orice punct de vedere ar fi analizate alegerile parțiale din 7 decembrie, concluziile nu sar departe de așteptări. Despre prezență, destul de mică,...
Editorial
Între PR, intimidare și vânătoare de vrăjitoare mai e loc pentru justiție? – Ciprian MITOCEANU
Redacţia -
Seismul din Justiție e încă în desfășurare, dar e departe de a produce efectele așteptate și cât se poate de necesare, iar asta nu...
Editorial
A cui este vina? – Virgil COSMA, jurnalist
Redacţia -
Documentarul „Justiția capturată” al Recorder a produs un șoc public legitim. A pus în fața societății o întrebare grea: cum se face că, în...
Editorial
Băiatul deștept din Justiție
Redacţia -
Vicepremierul Cătălin Predoiu e un personaj-cheie în dezastrul din Justiție. El a promovat legile din 2022 care au pavat drumul grupării Savonea către puterea...
Editorial
Un cutremur trecător? – Ciprian MITOCEANU
Redacţia -
Documentarul Recorder se înscrie, din supărător de multe puncte de vedere, în categoria „Știe tot satul ce știe și bărbatul”. Da, mi-am permis să...
Editorial
Fenomenul BUZZ, unicat în țară! – Dumitru MONACU, scriitor
Redacţia -
Din ce în ce mai multă lume renunță azi la deja bătrânul și demodatul „Google” și apelează la forme ale inteligenței artificiale care știu...
Editorial
Anatomia unui misecuvenism național – Ciprian MITOCEANU
Redacţia -
Editorialul precedent s-a bucurat de oarece aprecieri, dezbateri și comentarii. Mult peste media obișnuită pe pagina de socializare a Monitorului. Acestora li s-au adăugat...
Editorial
Sistemul, între politica banului și banul politicii – Dumitru MONACU, scriitor
Redacţia -
Asistăm astăzi și în plan național dar și internațional la o inflație de lideri iresponsabili, năuci de cap, obsedați de putere și atât. Priviți...
Editorial
Corupția ucide din nou – Virgil COSMA, jurnalist
Redacţia -
În ultimele zile, peste o sută de mii de oameni din Prahova, Dâmbovița și Argeș au rămas brusc fără apă potabilă. Motivul? Barajul Paltinu,...
Editorial
„(M)oștenii” școlilor de partid – Dumitru MONACU, scriitor
Redacţia -
Operațiunea de…autolăsare la vatră a primului (m)oștean a țării este un mic pas spre normalitate dar mult mai logic și corect ar fi fost...
Botoșani
cer fragmentat
-5
°
C
-5
°
-5.6
°
92 %
1kmh
56 %
J
-5
°
vin
1
°
S
1
°
D
1
°
lun
1
°
CARICATURA ZILEI
POZA ZILEI
Redacţia -
Pentru situația în care nu ești hotărât dacă să dai foc la casă sau să o arunci în aer.
EDITORIAL
Redacţia -
Neputința, neștiința și lipsa de voință sunt coordonatele ideale pe care hoinăresc frustrarea și invidia. Copiii alintați ai acestor două caracteristici exclusiv umane sunt...
POLITICĂ EDITORIALĂ
Politica editorială a Monitorului de Botoșani
Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...
ÎN ATENȚIA CITITORILOR
În atenţia cititorilor
Este foarte important pentru redacţia noastră să ofere cititorilor posibilitatea de a comunica cu noi rapid şi uşor. Astfel, pentru:
- a ne aduce la...
MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ
Codul de conduită al jurnalistului
În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise:
- Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...




