15 + 9 =

A password will be e-mailed to you.

Sunt unele evenimente emblematice vizavi de cum suntem noi, românii, şi de ce nu ne facem bine. Unul dintre ele s-a petrecut ieri, prin munţii de pe lângă oraşul Horezu, judeţul Vâlcea. Zona frumoasă, munţi, păduri, zăpadă, o feerie.

La ieşirea din oraş, pe un drum privat se ajunge la un grup de cabane în mijlocul pădurii, lângă un vârf de munte. Deşi e privat drumul, primăria îl deszăpezeşte, pentru turismul din zonă, dar pune şi un panou uriaş pe care scrie că drumul e închis circulaţiei şi se urcă pe proprie răspundere. Pe 2 decembrie 2018 se anunţă viscol. Un angajat al primăriei urcă la cabane, îi anunţă pe turişti, oamenii îşi fac bagajele şi pleacă, împreună cu cabanierii şi angajaţii. Toţi, în afară de un grup de la una din cabane. Vreo 20, printre care şi câţiva copii. Sunt violenţi cu angajatul primăriei, spun că au plătit pentru încă o noapte şi stau la distracţie. Angajatul primăriei pleacă.

Vine viscolul, iar pe 3 decembrie grupul de turişti sună la 112 să vină cineva să îi ia de la cabana respectivă, că nu mai pot coborî muntele. Şi, culmea, ISU, jandarmii se mobilizează imediat şi se duc după ei, primarul din Horezu dă asigurări pe la posturile TV că respectivii vor fi salvaţi. De ce să fie salvaţi? De plata unei zile în plus la cazare? Oamenii ăia erau într-o cabană, cu căldură, mâncare, aveau de toate, nu erau bolnavi printre ei. De când Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă a devenit serviciu de taximetrie?

Acest gen de situaţie este considerat normal în România. Chiar unul dintre turiştii ăia a ţipat la angajatul primăriei Horezu care le zicea de viscol că “e obligaţia voastră să veniţi să ne luaţi, dacă rămânem aici”. Oriunde în lumea civilizată, când rămâi într-o zonă periculoasă pe proprie răspundere, înseamnă să înţelegi, că nu vine nimeni după tine până nu trece urgia. Iar intervenţia de salvare se plăteşte. Cu sume considerabile, pentru că şi resursele mobilizate pentru salvare sunt considerabile. Mai ales că, după ce au ajuns jandarmii pe munte, cu utilaje, maşini de salvare şi altele au aflat cu stupoare că turiştii respectivi vroiau doar ca salvatorii să le facă o cărare prin zăpadă de la cabană până unde şi-au parcat maşinile ca să poată duce bagajele. Că de ce să îşi facă ei cărarea aia cu lopeţile, dacă există ISU, nu?

Scriu această poveste pentru că exemplifică perfect ce înseamnă stat asistenţial. Nu e vorba doar de pomeni financiare, ajutoare sociale sau salarii pentru stat degeaba. Se aplică acest concept la toate nivelurile. Primarii dau salarii maxime în primării, termină banii în două luni, după care ţipă la guvern să le dea bani. Şi guvernul dă. Bolnavii sună la ambulanţă să vină să îi aducă la spital că s-au tăiat la deget sau îi doare burta. Şi ambulanţa vine. Şoferii îi înjură pe poliţişti şi pleacă prin viscol, după care sună la poliţie şi înjură că s-au înzăpezit.

Sistemul ăsta în care intrăm în rahat până în gât din proprie iniţiativă, apoi urlăm după ajutor, trebuie oprit. Pentru că, în marea asta de inconştienţi, nu mai pot fi observaţi cei care chiar au nevoie de ajutor din partea acelor salvatori, care sunt ocupaţi cu tot felul de nebuni.

Schimbarea, responsabilizarea ar trebui să vină din două direcţii, care ar trebui să funcţioneze sinergic, la modul ideal. Una e benevolă, noi să încercăm să facem asta, prin educaţie, în familie, în şcoală. Sau poate fi implementată forţat, prin legi şi reglementări foarte clare.

Evident că asta nu se va întâmpla. Statul român, prin aleşii săi perpetuează acest stil de lucru, pentru a da impresia că ajută oamenii. Nu dau bani din buzunarul lor, e şi frumos, apar în presă şi dau asigurări că totul va fi bine. De fapt, nu fac nimic, doar cheltuie bani aiurea, a lupta pentru bunăstarea şi siguranţa oamenilor din ţara ta înseamnă cu totul altceva. Degeaba îi salvezi din vârf de munte de exemplu, dacă eliberezi şase mii de deţinuţi din puşcării. Scapă omul nevătămat de pe munte, dar îi dă un borfaş în cap în centrul oraşului. Şi ăsta e doar un exemplu, sunt mii.

Aşa că acestă responsabilizare trebuie să vină de la noi, e singura speranţă. Avem, în fond, grijă de noi, de sănătatea şi bunăstarea noastră. Când şi, mai ales, dacă vom înţelege asta, vom putea cere cu o voce mult mai sigură schimbarea clasei politice. Ştiu că indispun pe mulţi, pentru că politicienii sunt vinovaţii de serviciu, dar nu e chiar aşa. Pentru că noi îi alegem, îi votăm şi, mai ales, îi suportăm şi îi lăsăm să facă ce vor, inclusiv când îşi bat joc de noi pe faţă, cum s-a întâmplat de-a lungul lui 2017. Schimbarea asta despre care tot povestim de 28 de ani trebuie să aibă loc la noi întâi, pe persoană fizică, vorba lui Vanghelie. Cu o masă aşa mare de români care se cred mai şmecheri şi mai egali ca alţii, nu putem avea politicieni serioşi şi oneşti, nu credeţi?

Este imperios necesar să înţelegem aceste lucruri. Măcar cei care pot, pentru că sunt mulţi care nu pot înţelege, iar acelora trebuie să le facem bine cu forţa, indiferent că sunt politicieni sau nu. Pentru că, ştiţi cum se spune, când eşti mort, nu ştii că eşti mort. Doar cei din jurul tău se chinuie şi suferă groaznic. Ei, exact la fel e şi când eşti prost.

Apreciază calitatea articolului

EVALUAȚI ARTICOLUL -
O stea2 stele3 stele4 stele5 stele
Încarc...
se încarcă...