spot_img
duminică, mai 5, 2024
AcasăPrima PaginăDrogat condamnat să stea cu părinţii

Drogat condamnat să stea cu părinţii

Drogurile l-au băgat în bucluc pe un tânăr în vârstă de 18 ani care, pentru a scăpa de internarea într-un centru de reeducare, va trebui să stea departe, timp de jumătate de an, de cluburi, baruri şi discoteci şi să urmeze un tratament de dezintoxicare.

Trimis în judecată de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate organizată şi Terorism (DIICOT), Dragoş Andrei C. a fost iertat de magistraţii Tribunalului Botoşani, care au dispus în cazul lui măsura educativă neprivativă de libertate a supravegherii de către părinţi, botoşăneanul beneficiind şi de sprijinul familiei. Instanţa i-a atras atenţia de la bun început că măsura ar putea fi înlocuită cu una mai severă, în cazul nerespectării, cu rea credinţă, a condiţiilor impuse.

Clemenţă pentru cei care promit că se reabilitează

Sentinţa este oarecum surprinzătoare, având în vedere că tânărul se apucase şi de droguri de risc, cumpărându-şi de pe piaţa neagră inclusiv haşiş, iar consumul de etnobotanice devenise ceva obişnuit pentru el. Dar instanţa de judecată pare să-i aprecieze pe consumatorii de droguri care vor să renunţe la aceste apucături.

În decembrie, un alt botoşănean trimis în judecată pentru cultivare şi consum ilicit de droguri, a scăpat de pedeapsă, după ce magistraţii Tribunalului Botoşani au decis să-i aplice doar un avertisment. Trimis în judecată, el a fost de acord să intre într-un program de dezintoxicare, iar magistraţii i-au aplicat doar un avertisment.

Droguri la schimb cu val lavabil

Dragoş Andrei C. a intrat în atenţia celor de la Combaterea Criminalităţii Organizate în martie 2016, când avea doar 16 ani. Atunci, adolescentul a fost internat pe secţia Psihiatrie pediatrică a Spitalului de Copii, iar asupra lui s-au găsit şapte pliculeţe autosigilante, ce conţineau canabinoizi sintetici, adică etnobotanice.

Audiat, Dragoş Andrei C. a recunoscut că le-a luat de la un individ, oferind patru găleţi cu var lavabil furate din locuinţa părinţilor, întrucât nu avea bani. Dar lucrurile nu s-au oprit aici.

Pe 16 decembrie 2016, el a cumpărat de la un alt individ haşiş, cu 200 de euro, dar şi trei foiţe cu etnobotanice pe care vroia să le fumeze, însă a fost prins de jandarmi.

După numai două săptămâni el a fost surprins din nou de jandarmi, pe strada Teatrului din municipiu, cu alte patru bucăţi de staniol ce conţineau cu substanţe psihoactive. Ridicat pentru cercetări, Dragoş Andrei C. a recunoscut că este consumator de substanţe etnobotanice, precum şi de cannabis.

Subiectul este tratat pe larg în ediţia tipărită a cotidianului „Monitorul de Botoşani”.

– Sebastian GHEORGHIU

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
10.6 ° C
10.6 °
7.7 °
72 %
1.1kmh
1 %
Dum
22 °
lun
25 °
mar
20 °
mie
13 °
joi
9 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Liberalii au venit cu mesaje tematice pe tricouri, deci teoretic știu cum stă treaba. Mai trebuie să le spună și lui Iohannis, Ciucă.

EDITORIAL

A trecut și ziua de 1 Mai, cunoscută în trecutul din ce în ce mai îndepărtat drept și „Paștele comunist”. O zi destul de...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...