Wishful thinking – Virgil COSMA jurnalist

Există o formă de gândire utopică, bazată pe aşteptările pozitive în legătură cu subiectul vizat şi nicidecum pe evidenţe, raţiune sau pe realităţi palpabile. Americanii îi spun „wishful thinking”, adică o gândire bazată pe ceea ce speri că se va întâmpla, eludând cu totul premisele reale ale situaţiei. Cam aşa s-a întâmplat şi cu aproape jumătate din populaţia României, zilele trecute, în scandalul Dragnea – Tudose, în timpul căruia presa a fost inundată cu titluri de genul „Lovitură năucitoare pentru Dragnea”, „Dictatorul nu mai are mult”, „Se apropie funia de parul şefului PSD” şi multe altele asemenea. Celeilalte jumătăţi nu i-a păsat, fiind mai degrabă dornică să se termine odată cu Johannis, cu #rezist şi cu toate fiţele astea occidentale cu „statul de drept” care nu-i lasă pe aleşii de drept să facă odată bine ţării. În realitate, gaşca lui Dragnea nu a fost o clipă măcar în vreun pericol. Nu de a fi destructurată dar nici măcar de a fi abătută de la programul manifest de desfiinţare a luptei anticorupţie şi de ignorare a tuturor regulilor economice impuse de la Bruxelles. De ce? Este destul de simplu, fiindcă îi uneşte frăţia nenumăratelor fărădelegi pe care le au la activ. Sunt 38 de fruntaşi ai partidului condus autoritar de liderul teleormănean care sunt condamnaţi, în curs de judecată sau de urmărite penală. În urma lor, alte câteva sute, necunoscuţi pe plan naţional, dar în aceeaşi situaţie în relaţiile cu legea. Alte câteva zeci la nivel parlamentar şi sute la nivel naţional sunt de la ALDE, PNL, PMP şi UDMR. Acesta este şi motivul pentru care opoziţia parlamentară la masacrarea justiţiei este zero, cu excepţia singurului partid care nu a fost la putere, respectiv USR. Tot din această cauză, pentru grupul Dragnea nu există ca alternativă trecerea în opoziţie. În situaţia în care se află acum, dacă şeful pierde puterea, tovarăşii săi ies din viaţa politică şi pot ajunge cu toţii, cel mai probabil, la închisoare. De ce tot revin la masacrarea justiţiei? Fiindcă asta este miza. Nu impozitele, nu taxele, nu investiţiile, nu traiul mai bun pentru cetăţeni şi nu reguli echitabile pentru toţi membrii societăţii. Nici vorbă, ci întărirea haitei şi asigurarea ei dinspre orice posibilă ameninţare. Nu altfel se poate explica găsirea unei noi marionete a grupului Dragnea pentru şefia executivului român. Viorica Dăncilă, desemnată chipurile de Comitetul Executiv Naţional al PSD, noua alegere – apropo, nu este nouă, numele ei a fost rostit în aceleaşi împrejurări şi după „crizele” Grindeanu şi Shaidehh – este, ce să vezi?, tot din Teleorman. Ea vine să întregească o „famiglie” de peste 100 de persoane din acelaşi ţinut (cel mai sărac al ţării), aflată în Guvern. Întocmai cum pe vremea lui Ceauşescu, la un moment dat, întregul executiv şi mai toate funcţiile de conducere din principalele instituţii ale statului erau ocupate de persoane din Olt, judeţul cârmaciului suprem. Tristă continuitate, dar iat-o înfăptuită cu sprijinul consistent al şmecherilor din judeţe, bucuroşi să se spele pe mâini: „lasă băi, că rezolvă şeful cu oamenii lui toată porcăria asta. La nevoie spunem că n-am avut încotro”. Europarlamentarul Viorica Dăncilă s-a făcut remarcată în opt (!) ani de mandat european printr-o singură intervenţie: cea din iarna anului trecut, în care apăra cu străşnicie Ordonanţa 13, sfidând de la tribuna Parlamentului European sutele de mii de români care demonstrau la -20 grade tocmai împotriva acelui act normativ. De aceea nici nu este de mirare că, întrebată fiind de senatorul Șerban Nicolae dacă – în calitate de premier – va susţine modificările la legile justiţiei aşa cum au fost propuse, dna candidată a răspuns fără să clipească: „da”. Ceea ce era de demonstrat, iată că în cele din urmă doar aceasta este miza turbulenţelor din PSD şi nu alta. Sunt şi voci care spun că toate aceste scandaluri, care au făcut – în premieră mondială = ca un partid să-şi dărâme două guverne proprii în mai puţin de un an, au fost abil regizate în speranţa că preşedintele va refuza indignat să participe la mascaradă şi va oferi prilejul ideal pentru o suspendare. Cu Guvernul, Parlamentul şi Curtea Constituţională subordonate, toate legile dorite de grupul Dragnea ar trece în câteva zile. Aceste voci cer preşedintelui să nu se implice, să lase PSD să cadă pe mâna liderilor săi. O mare parte a societăţii civile, în special ONG-urile active, cer insistent preşedintelui să refuze orice numire propusă de PSD şi să meargă înspre alegeri anticipate, indiferent de consecinţe, adică înfruntând riscul de a fi suspendat. Numai că a fi radical nu este una dintre trăsăturile neamţului şi nici nu cred că ar trebui să fie, mai ales în aceste împrejurări în care un Tăriceanu preşedinte interimar este tot ce-şi visează acum coaliţia de la guvernare. Astfel încât lui Johannis îi rămâne doar misiunea nobilă să spele de ruşine obrazul României, rămasă fără premier în chiar ziua vizitei premierului Japoniei, în fruntea unei consistente delegaţii de oameni de afaceri. Rezultatul acestei sfidări din partea guvernanţilor români va fi că niponii, interesaţi de întreg estul european pentru a contrabalansa ofensiva chineză în regiune, vor investi în Serbia şi în republicile baltice. Dar contează asta pentru nişte oameni ale căror singure variante sunt ori la putere ori la închisoare? Desigur că nu.