vineri, iulie 11, 2025
AcasăPrima PaginăBotoşaniul rămâne fără medici

Botoşaniul rămâne fără medici

Tot mai mulţi medici se pensionează, iar locurilor lor rămân neocupate, sau, în cel mai bun caz, ocupate tot de ei, prin convenţie. Cinci cunoscuţi doctori de la Spitalul Judeţean vor ieşi, anul acesta, la pensie, însă din cauza lipsei de personal vor fi rugaţi să mai continue. Este vorba de Viorica Zbancă şi Emilia Măcărăscu – ambii de la Secţia Boli Infecţioase, Elena Ioniţă – medic pediatru Secţia Săveni, Mihail Ţurcanu – medic specialist în obstetrică-ginecologie – Secţia Săveni şi medicul Ilie Niculiţă – Secţia Urologie.

De altfel, situaţia este tot mai îngrijorătoare pe Secţia de Boli Infecţioase a Spitalului Judeţean, unde deja era o criză acută de medici, după alte două pensionări de anul trecut. „La Boli Infecţioase există un deficit de medici. Avem în pregătire medici în specialitatea aceasta şi se scot posturile la concurs, dar până în momentul în care vom avea angajaţi alţi medici se vor prelungi contractele pentru cei care s-au pensionat”, a declarat medicul Ştefan Bercea, purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean.

 

Deficit major şi la Urgenţe

 

Nu este însă singura secţie cu probleme. Spitalul Judeţean se confruntă cu un deficit major de medici pe două sectoare importante: Terapie Intensivă şi UPU. Potrivit reprezentanţilor unităţii spitaliceşti, pe secţia ATI necesarul este de 13 medici, însă există doar jumătate, iar la Unitatea de Primiri Urgenţe deficitul este de 12 medici de medicină de urgenţă, în condiţiile în care sunt angajaţi 14 medici. Şi la Compartimentul de Primiri Urgenţe de la Spitalul Judeţean deficitul este de trei medici. Cu alte cuvinte, pe o parte din secţiile cele mai importante din spital numărul medicilor este la jumătate din necesar.

„Avem în pregătire un număr de opt medici rezidenţi pentru Terapie Intensivă: doi sunt în anul I, doi în anul II, trei medici în anul III şi un medic în anul IV. Nu avem nici o siguranţă a faptului că respectivii medici, după ce termină rezidenţiatul, se vor întoarce în judeţ. Avem speranţa că vor veni, dar nu putem garanta acest lucru”, a menţionat medicul Ştefan Bercea.

De altfel, lipsa de personal se întâlneşte pe toate specializările medicale, iar una dintre soluţii au fost voluntarii.

În acest an, mai mulţi infirmieri şi asistenţi medicali s-au înscris la Spitalul „Mavromati” pentru a face voluntariat.

În anul 2018 au solicitat să facă voluntariat în cadrul spitalului 19 asistenţi medicali şi infirmieri, secţiile unde s-au solicitat cel mai frecvent solicitări fiind UPU, ATI, medicală 1, radiologie, obstetrică-ginecologie.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
21.6 ° C
22.2 °
21.6 °
50 %
3kmh
95 %
vin
24 °
S
26 °
D
30 °
lun
34 °
mar
30 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Un semn clar că şi pe trecere trebuie să fii cu ochii-n patru să n-o păţeşti.  

EDITORIAL

Trăim niște vremuri în care manipularea prin „framing” este atât de perfid utilizată de diverse entități sau persoane „de bine” încât, în cazul minților...

EPIGRAMA ZILEI

La cât de mulți a arestat Gânditu-m-am că s-ar putea Să aibă ADN schimbat În ... DNA!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...